Ziua Armatei Române, marcată la Slatina (FOTO)

Data:

Share post:

Ziua Armatei Române a fost marcată vineri, la monumentul Ecaterinei Teodoroiu din Slatina, în prezenţa mai multor personalităţi locale.

Printre cei prezenţi la eveniment s-au numărat preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, vicepreşedinţii Ionuţ Ivan şi Virgil Delureanu, dar şi ministrul Agriculturii Florin Barbu şi senatorul Liviu Voiculescu.

-articolul continuă după recomandare-

Studiu Google: Potențialul adoptării inteligenței artificiale în administrația publică din România

Ceremonia s-a desfăşurat la monumentul Ecaterinei Teodoroiu din Slatina, care este primul din ţară ridicat în memoria Ecaterinei Teodoroiu. Pentru realizarea lui a fost constituit, în anul 1920, un comitet de iniţiativă sub patronajul Reginei Maria, a cărei prezenţă la inaugurare, în 1925, a fost considerată de primarul Slatinei de la acea vreme, I.A. Tomescu, drept „cel mai de seamă act al vieţii acestui oraş”.

Monumentul Ecaterinei Teodoroiu este creaţia sculptorului Dimitrie Măţăuanu (1899 – 1929) şi construcţia lui a început în 1921. Statuia de la Slatina a eroinei a fost inaugurată pe 31 mai 1925, festivitatea având loc în prezenţa Reginei Maria, care a fost întâmpinată cu pâine şi sare, într-un oraş împodobit pentru această ocazie cu ghirlande de flori, steaguri, ramuri verzi.

Ziua Armatei Române se serbează în fiecare an la 25 octombrie, pentru a sărbători această zi din anul 1944, când armata română a eliberat Transilvania de Nord de sub dominația horthystă.

Ceremonia de la Slatina s-a încheiat cu depunerea de coroane la monument, urmată de defilarea Gărzii de Onoare.

Articole similare

Slatina: Secția de Chirurgie Plastică a Spitalului Judeţean, modernizată

O nouă etapă în procesul de modernizare a infrastructurii medicale din județul Olt a fost marcată prin finalizarea...

Hoț „în deplasare”: Un bărbat din Arad a fost arestat după ce a furat un telefon în Craiova

Un bărbat în vârstă de 44 de ani, din judeţul Arad, a fost reţinut pentru 24 de ore,...

Oana Pellea, indignată de ceea ce a văzut în Piața Obor: „Tata nu se ocupă cu vânzarea de mici! Să vă fie rușine!”

Oana Pellea s-a arătat extrem de revoltată, după ce a văzut imaginea tatălui său în Piața Obor, unde...

Viteză „de avion“ pe Drumul Expres: 217 km/h și permis suspendat

Un tânăr din comuna Godeni, judeţul Argeş, a rămas fără permisul de conducere şi a primit o amendă...