Ziua Veteranilor de Război, marcată la Slatina (FOTO)

Data:

Share post:

Ziua Veteranilor de Război a fost marcată, luni, la monumentul eroilor din Slatina.

La eveniment au fost prezenţi preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, vicepreşedinţii Virgil Delureanu şi Ionuţ Ivan, primarul Emil Moţ şi viceprimarul Gigi Vîlceleanu, dar şi subprefectul Cosmin Floreanu.

„Astăzi, cu ocazia Zilei Veteranilor de Război, am participat la ceremonia de depunere de coroane exprimând respectul nostru pentru jertfa și curajul lor remarcabil”, a transmis primarul Emil Moţ.

Un mesaj a transmis şi preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu.

„Astăzi, cu inimile pline de recunoștință și respect, ne oprim pentru a onora curajul și sacrificiul Veteranilor de Război, care au luptat pentru apărarea independenței, suveranității, integrității teritoriale și a intereselor României.

Prin devotamentul lor  neîntrerupt, acești eroi ne-au apărat valorile și libertățile cu neclintită hotărâre, pentru a asigura un viitor mai bun pentru generațiile următoare.

Fiecare poveste a lor este un testament al curajului uman și al spiritului de sacrificiu.

În această zi, le mulțumim pentru toate sacrificiile lor și promitem să nu uităm niciodată contribuția lor de neprețuit”, a transmis Marius Oprescu.

Articole similare

Poliţistul reținut de DNA, fiul unui lider PNL Olt. Tatăl ofițerului Georgescu, fost candidat cu trecut penal, poze cu Ştirbu şi Ciucă

Tatăl polițistului SICE Olt săltat de DNA Craiova, Iulian Alexandru Georgescu, este fruntaş PNL şi chiar a candidat...

Subcomisar din IPJ Olt, reținut de DNA: Ar fi pretins mită pentru a interveni pe lângă un magistrat

Un ofiţer din cadrul IPJ Olt – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice (SICE) a fost reţinut de...

Olt: 30 de milioane de euro pentru drumuri. 125 km de asfalt nou în 2026

Consiliul Județean Olt a aprobat bugetul pentru anul 2026, stabilind o strategie clară pentru modernizarea județului. Una dintre...

Peste 100 mc de material lemnos confiscați la Oboga și Vulpeni, în judeţul Olt

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au desfășurat o amplă acțiune de control pentru combaterea delictelor...