13 fraţi transportaţi la spital după ce s-au intoxicat cu pastile

Data:

Share post:

13 fraţi, din municipiul Roman, au ajuns de urgenţă la spital după ce s-au intoxicat voluntar cu medicamente homeopate. 

Incidentul a avut loc joi. Cei 13 copii, şase băieţi şi şapte fete, cu vârste între 4 şi 16 ani acuzau dureri abdominale şi vărsături, iar părinţii au sunat la 112 şi au solicitat ajutor medical.

Fraţii au fost transportaţi cu mai multe ambulanţe la Centrul de Primiri Urgenţe Roman, de unde au fost transferaţi în secţia de pediatrie a Spitalului Municipal Roman.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ, subinspectorul Ramona Ciofu, a declarat că minorii ar fi găsit medicamentele în casă şi, fiind dulci, le-au înghiţit, iar după câteva ore li s-a făcut rău.

Poliţiştii nu vor deschide dosar penal în acest caz, nefiind constatată nicio infracţiune, dar este de aşteptat o anchetă a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului Neamţ, potrivit G4Media.

Articole similare

Schimbările de la Prefectura Olt, oficializate de Guvern

Ședința Guvernului României din 29 aprilie 2026 a adus modificări de substanță în structura administrativă a județului Olt....

Pericol în parcurile din Slatina: Un copil a ajuns la spital după ce s-a rănit grav într-un leagăn

Un incident șocant a avut loc miercuri după-amiază în parcul „Dumitru Dobrescu” din Slatina, unde un băiat a...

Prefect de la PNL şi subprefect USR, numiţi de Bolojan

Schimbări la Prefectura Olt. Guvernul Bolojan numeşte un nou prefect şi un nou subprefect. Potrivit unor surse, Ștefan Nicolae...

Ludovic Orban: PSD va pica între scaune în cazul alegerilor anticipate

Fostul lider PNL Ludovic Orban, consideră că, prin atitudinea sa, președintele României a încurajat PSD să-l atace pe...