Medici treziţi cu mascaţii pentru consultaţii fictive în pandemie. Decontau bani fără să vadă pacienţii

Data:

Share post:

Poliţiştii şi procurorii au făcut, joi, 17 percheziţii în judeţul Braşov, inclusiv la cabinete ale unor medici de familie, într-un dosar în care mai multe astfel de cadre medicale sunt suspectate că au pretins că au monitorizat zilnic pacienţi cu infecţie COVID-19, deşi în realitate aceste consultaţii la distanţă nu au avut loc. Astfel, medicii ar fi decontat ilegal 105 lei pentru fiecare pacient. Cinci persoane vor fi duse la audieri.

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Braşov, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, au făcut, joi, 17 percheziţii domiciliare şi au pus în executare două ordonanţe de ridicare a înscrisurilor, în judeţul Braşov, într-un dosar penal de obţinere ilegală de fonduri.
Potrivit Poliţiei Române, în urma percheziţiilor domiciliare, care au vizat sediile unor persoane juridice (cabinete de medicină de familie) şi a punerii în executare a ordonanţelor, care au vizat sediile unor instituţii cu atribuţii în domeniul sănătăţii publice, s-au urmărit descoperirea şi ridicarea de mijloace de probă (înscrisuri oficiale, echipamente informatice, evidenţe personale), precum şi ducerea la audieri a cinci persoane.
”În fapt, în cauză există bănuiala rezonabilă că, în perioada octombrie 2020 – octombrie 2021, mai mulţi medici de familie din judeţul Braşov ar fi solicitat şi obţinut sume de bani de la bugetul de stat, alocate finanţării serviciilor de monitorizare a pacienţilor infectaţi/suspectaţi cu virusul SARS-CoV-2, prin întocmirea fişelor de monitorizare telefonică zilnică aferente pacienţilor, prin consultaţie medicală la distanţă. În concret, cadrele medicale ar fi inserat date nereale în cuprinsul documentelor pe care le-ar fi transmis ulterior, în vederea decontării a 105 lei/pacient (pretinzând efectuarea unor monitorizări zilnice), în realitate necomunicând cu pacienţii infectaţi cu Covid-19, ori comunicând doar în primele zile”, arată sursa citată
La activităţi au participat poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Braşov, Poliţiei Municipiului Făgăraş şi Serviciului de Investigaţii Criminale, Serviciului Criminalistic – I.P.J. Braşov.
Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.

Articole similare

Procurorii au preluat ancheta privind incidentul de la Strehareți: Sesizări împotriva funcționarilor Primăriei Slatina pentru violarea vieții private și hărțuire

Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina a confirmat că instrumentează un dosar ce cercetare penală, în urma descinderii...

Șansă uriașă pentru copiii născuți la Slatina: Screening neonatal extins pentru 19 boli grave

Spitalul Județean de Urgență Slatina face un pas decisiv către medicina modernă și prevenția timpurie. Recent, reprezentanții unității...

Tratamentul schizofreniei: cum arată un plan coerent, etapizat

În procesul de tratare al schizofreniei este important să existe perseverență și constanță tocmai pentru ca rezultatele să...

Veste bună pentru locuitorii din Balș: Reduceri la impozite pentru clădiri vechi și persoane cu nevoi speciale

Primăria Orașului Balș anunță implementarea unor noi facilități fiscale de care pot beneficia sute de cetățeni, în urma...