Opt copii internaţi în spital cu suspiciune de botulism

Data:

Share post:

Opt copii din judeţul Timiş au fost internaţi la Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeş” din Timişoara, cu suspiciune de botulism, doi dintre micuţi necesitând monitorizare permanentă, transmite Agerpres.

„Copiii internaţi au fost simptomatici. Şase dintre ei au dificultăţi la înghiţire şi ptoză palpebrală (căderea pleoapei), iar alţi doi au în plus stări de somnolenţă şi fenomene digestive. Tuturor le-am administrat deja antitoxină botulinică şi starea lor de sănătate s-a îmbunătăţit considerabil. Vor mai rămâne câteva zile în spital pentru supraveghere. Unul dintre copii, un băieţel, a fost internat iniţial la Spitalul de Copii ‘Louis Ţurcanu’, în Secţia de Terapie Intensivă, dar am decis să îl transferăm la noi, iar acum este într-o stare mult mai bună. Deocamdată, nu ştim care a fost cauza infecţiei” a declarat, luni, dr. Adelina Marinescu, medic specialist boli infecţioase din cadrul Spitalului „Victor Babeş” Timişoara.

Copiii internaţi au vârstele cuprinse între trei şi şapte ani. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Timiş efectuează o anchetă în acest sens.

Managerul spitalului, Cristian Oancea, a explicat că au fost prelevate probe de la toţi copiii şi transmise la DSP Timiş, iar de acolo mai departe, la Institutul Cantacuzino din Bucureşti.

„Am şi început să administrăm tratamentul. Am avut noi, în spital, câteva flacoane. Apoi, cu ajutorul Centrului Naţional de Control pentru Boli Transmisibile, am obţinut alte doze, de la Drobeta Turnu Severin şi Sibiu. Şi mai avem în aşteptare câteva doze pregătite să fie transferate în orice moment de la Târgu Mureş la Timişoara. Le mulţumesc colegilor de la DSP şi de la unităţile care ne-au ajutat şi ne-au trimis antitoxina botulinică, care neutralizează efectele bolii. Este pentru a două oară în mai puţin de şase luni când ne luptăm cu o asemenea boală la Timişoara”, a spus Cristian Oancea.

Ce este botulismul

Botulismul este o intoxicaţie severă cauzată de toxina botulinică produsă de bacteriile Clostridium botulinum. Această toxină poate afecta sistemul nervos, provocând paralizie musculară şi, în cazuri extreme, punând în pericol viaţa pacientului. Printre simptomele ce pot apărea se numără: slăbiciune musculară, dificultăţi de respiraţie, vedere înceţoşată, dificultăţi în înghiţire, fenomene digestive şi chiar paralizie. Bacteria care produce boala nu se dezvoltă decât în condiţii de anaerobioză din alimente (în absenţa oxigenului).

Ca măsuri pentru prevenirea botulismului, medicii recomandă igiena alimentelor (cu preparare şi păstrare în condiţii igienice optime), căldura şi gătirea adecvată întrucât căldura poate distruge toxina botulinică, aşa că alimentele trebuie gătite la temperaturi ridicate.

Totodată, medicii indică evitarea consumului de miere la copiii sub un an, întrucât aceasta poate conţine spori de Clostridium botulinum, iar sistemul digestiv al copiilor sub un an nu este încă suficient de dezvoltat pentru a neutraliza aceşti spori, păstrarea corectă a conservelor şi verificarea termenului de valabilitate al alimentelor împachetate.

Articole similare

Se întâmplă în România: Fostul primar, omagiat pe fațada instituției cu un tablou imens în care are un pahar de vin în mână

O situație neobișnuită a transformat sediul Primăriei Gogoșu, din județul Mehedinți, într-un loc al controverselor. Fațada instituției a...

Doliu la AJPIS Olt: S-a stins din viață Daniela Bălașa, șefa Serviciului Inspecție Socială

O veste cutremurătoare a îndoliat, în această dimineață, colectivul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Olt. Daniela...

Prefectura Olt anunţă documente în minus pentru șoferi: Cazierul judiciar nu mai este necesar la dosarul de permis 

Veste bună pentru cetățenii din județul Olt care se pregătesc să susțină examenul auto sau să își preschimbe...

Benzina și motorina depăşesc noi praguri: Cât a ajuns să coste un plin în România

Șoferii români se confruntă cu un nou val de scumpiri la stațiile de alimentare, prețurile carburanților menținându-se la...