Poliţişti ajunşi la spital după ce au fost bătuţi cu sălbăticie pe stradă

Data:

Share post:

Situaţie desprinsă din Vestul Sălbatic la Botoşani. Doi angajați ai IPJ au ajuns la Urgențe cu leziuni în zona capului, după ce au fost victime ale unei agresiuni de o violență ieșită din comun.

Totul s-a petrecut într-o zonă centrală a municipiului Botoşani, aproape de miezul nopții de marți spre miercuri. Un grup de trei persoane cu vârste de 24, 25 și 46 de ani, între care se aflau și doi polițiști în timpul liber, unul de la Serviciul Rutier și altul de la Arest, au intrat într-un conflict verbal cu un alt grup de tineri într-un restaurant. Conflictul a continuat și în stradă, la ieșirea din local. La scurt timp, s-a ajuns de la injurii la agresiune fizică.

Unul dintre cei cu care se certau polițiștii a cerut la un moment dat ajutorul altor prieteni, prin telefon. În scurt timp, în zonă au ajuns două taxiuri cu mai multe persoane. Opt la număr, agresorii au început să îi lovească cu sălbăticie pe cei trei. Doi dintre ei au ajuns la Urgențe, cu leziuni în special în zona capului.

Șocant este faptul că deși era o zonă populată, chiar și la acea ora, niciunul dintre cei prezenți  nu a solicitat intervenția forțelor de ordine. Preferând să asiste nepăsători sau să filmeze scenele violente. Serviciului 112 a fost apelat de una dintre victime după ce agresorii au părăsit zona.

Acum oamenii legii au declanșat o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele incidentului. “În acest moment se desfășoară cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind înregistrat un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violente”, a precizat agent principal Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoșani, potrivit monitorulbt.ro.

Articole similare

Poliţistul reținut de DNA, fiul unui lider PNL Olt. Tatăl ofițerului Georgescu, fost candidat cu trecut penal, poze cu Ştirbu şi Ciucă

Tatăl polițistului SICE Olt săltat de DNA Craiova, Iulian Alexandru Georgescu, este fruntaş PNL şi chiar a candidat...

Subcomisar din IPJ Olt, reținut de DNA: Ar fi pretins mită pentru a interveni pe lângă un magistrat

Un ofiţer din cadrul IPJ Olt – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice (SICE) a fost reţinut de...

Olt: 30 de milioane de euro pentru drumuri. 125 km de asfalt nou în 2026

Consiliul Județean Olt a aprobat bugetul pentru anul 2026, stabilind o strategie clară pentru modernizarea județului. Una dintre...

Peste 100 mc de material lemnos confiscați la Oboga și Vulpeni, în judeţul Olt

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au desfășurat o amplă acțiune de control pentru combaterea delictelor...