Bode, precizări după decizia conducerii PNL referitoare la candidatura liderilor de filiale la alegerile locale: Vom ţine cont de specificul local, de situaţiile în care avem deja candidaţii stabiliţi sau în care aceştia candidează pentru un nou mandat

Data:

Share post:

Secretarul general al PNL Lucian Bode a precizat, în legătură cu decizia conducerii partidului conform căreia liderii de filiale ar trebui să candideze file la şefia Consiliului Judeţean, fie la Primăria municipiului reşedinţă de judeţ, că la aplicarea acestei decizii se va ţine cont ”de specificul local”, de situaţiile în care partidul are deja candidaţii stabiliţi sau în care aceştia candidează pentru un nou mandat.

„PNL a luat decizii similare şi cu alte ocazii. Trebuie menţionat însă că vom ţine cont de specificul local, de situaţiile în care avem deja candidaţii stabiliţi sau în care aceştia candidează pentru un nou mandat. Este datoria liderilor judeţeni ai PNL să fie primii care îşi asumă lupta electorală pe plan local. Cuvintele de ordine trebuie să fie „asumare şi responsabilitate”, iar liderii organizaţiilor sunt cei care cunosc cel mai bine atât problemele din judeţ, cât şi oportunităţile specifice regiunilor”, a precizat Lucian Bode pentru News.ro.

Liderii de filiale PNL vor fi obligaţi să candideze fie la şefia Consiliului Judeţean, fie la primăria municipiului reşedinţă de judeţ, iar cei care obţin scor sub cel al filialei pierd susţinerea politică pentru eventuala candidatură la parlamentare, conform unei decizii luate de Biroul Politic al PNL. De asemenea, conducerile filialelor judeţene care se vor clasa pe ultimele 10 locuri la alegerile europarlamentare vor fi dizolvate.

În cazul aplicării stricte a acestei decizii, lideri marcanţi ai partidului care sunt parlamentari sau europarlamentari s-ar afla în situaţia de a fi obligaţi să candideze la alegerile locale.

Articole similare

Se întâmplă în România: Fostul primar, omagiat pe fațada instituției cu un tablou imens în care are un pahar de vin în mână

O situație neobișnuită a transformat sediul Primăriei Gogoșu, din județul Mehedinți, într-un loc al controverselor. Fațada instituției a...

Doliu la AJPIS Olt: S-a stins din viață Daniela Bălașa, șefa Serviciului Inspecție Socială

O veste cutremurătoare a îndoliat, în această dimineață, colectivul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Olt. Daniela...

Prefectura Olt anunţă documente în minus pentru șoferi: Cazierul judiciar nu mai este necesar la dosarul de permis 

Veste bună pentru cetățenii din județul Olt care se pregătesc să susțină examenul auto sau să își preschimbe...

Benzina și motorina depăşesc noi praguri: Cât a ajuns să coste un plin în România

Șoferii români se confruntă cu un nou val de scumpiri la stațiile de alimentare, prețurile carburanților menținându-se la...