ANM: Avertizare cod galben de vânt pentru cea mai mare parte a ţării, luni

Data:

Share post:

Cea mai mare parte a ţării se va afla luni sub o avertizare cod galben de vânt, anunţă meteorologii. În Carpaţii Meridionali şi de Curbură, la peste 1.700 de metri altitudine, sunt prognozate vânt puternic şi zăpadă viscolită.

Începând de duminică, de la ora 14.00, până luni dimineaţă la ora 9.00, sunt anunţate intensificări ale vântului, ninsori moderate cantitativ şi viscol în zona montană înaltă (la altitudini de peste 1500 m).

”În intervalul menţionat, vântul se va intensifica în cea mai mare parte a ţării, iar local în sudul Olteniei, Transilvania, Maramureş şi nordul Crişanei, precum şi la munte vor fi rafale de 55…70 km/h. În zona montană înaltă, în general la altitudini de peste 1500 m, rafalele vor depăşi 90…110 km/h, vizibilitatea va fi redusă şi va fi viscol. Începând din orele serii, aria precipitaţiilor moderate cantitativ (10…15 l/mp) va cuprinde cea mai mare parte a zonei de munte. Vor predomina ploile, determinând topirea şi cedarea apei din stratul de zăpadă, iar la peste 1500 m va ninge”, conform avertizării cod galben emise de ANM.

O avertizare cod galben vizează intervalul 05 februarie, ora 08 – 05 februarie, ora 22, fiind aşteptate intensificări ale vântului în cea mai mare parte a ţării şi precipitaţii moderate cantitativ la munte

”Pe parcursul zilei de luni (5 februarie), vântul va prezenta intensificări în cea mai mare parte a ţării. La munte vor fi rafale de 70…100 km/h, iar în Transilvania, sudul Olteniei şi sud-vestul Munteniei viteza vântului va atinge 65…75 km/h. În Crişana, Maramureş, Dobrogea, local în Banat şi Moldova şi în restul Olteniei şi Munteniei vor fi intensificări locale şi temporare, cu viteze în general de 55…60 km/h. În zona de munte temporar vor fi precipitaţii moderate cantitativ (15….20 l/mp). Vor predomina ploile, determinând topirea şi cedarea apei din stratul de zăpadă, iar la peste 1700 m va ninge viscolit”, conform ANM.

La munte vântul va continua să prezinte intensificări şi în zilele următoare, iar local şi temporar şi în restul teritoriului, dar la viteze mai reduse.

Pentru acelaşi interval a fost emisă şi o avertizare cod portocaliu de intensificări susţinute ale vântului şi zăpadă viscolită în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali şi de Curbură

În zona înaltă – la altitudini de peste 1700 m – a Carpaţilor Meridionali şi de Curbură vântul va sufla tare, cu rafale de peste 110…120 km/h, va fi viscol iar vizibilitatea va fi foarte redusă.

Articole similare

Deversări ilegale la Brebeni: firmă sancționată cu 100.000 de lei de Garda de Mediu

Garda de Mediu Olt a aplicat o amendă de 100.000 de lei unei firme din Brebeni pentru deversarea...

În căutarea Paradisului: Cele mai frumoase locuri din Bali

Am ajuns în Bali cu așteptări mari, dar și cu un simț al curiozității nedefinite. De fiecare dată...

Pantaloni Nike și blugi bărbați: combinațiile ideale pentru primăvara 2025

Primăvara 2025 a sosit, iar odată cu ea, garderoba ta merită un update. Pantalonii Nike și blugii bărbați...

SONDAJ la prezidențiale. George Simion – 29%, Crin Antonescu 26%, Dan – 23%. Cine câștigă turul 2

Sondaj Flashdata> Alegerile prezidențiale din 2025 se anunță extrem de imprevizibile, potrivit celui mai recent sondaj realizat de Flashdata...