Primarul Emil Moţ a făcut curăţenie în curtea Prefecturii, lăsată în paragină de actualul prefect (VIDEO)

Data:

Share post:

Primarul Emil Moţ a făcut curăţenie, sâmbătă dimineaţă, în curtea Prefecturii Olt, după ce spaţiul din centrul Slatinei a devenit insalubru, mai ales în ultimele şapte luni de când prefect a devenit preşedintele PNL Slatina.

Emil Moţ a fost însoţit de subprefectul Cosmin Floreanu, de fostul prefect Florin Homorean, dar şi de cei doi viceprimari, Gigi Vîlceleanu şi Alexandru Berechet.

„Eu n-am mai văzut ca acest spaţiu să arate şi să fie administrat aşa. Domnule prefect, când eraţi dumneavoastră, nu arăta aşa”, a spus Emil Moţ, către fostul prefect Homorean.

„Conlucram cu dumneavoastră, domnule primar!”, a răspuns Florin Homorean.

„Asta înseamnă să ai o colaborare cu instituţiile statului, indiferent de lupta politică şi de orgoliile personale ale fiecăruia. Trebuie să conlucrăm pentru ca oraşul nostru să arate foarte frumos, să arate bine, iar cetăţenii să se bucure de el”, a declarat şi suprefectul Cosmin Floreanu.

Primarul Emil Moţ şi-a luat angajamentul ca şi acest spaţiu să fie igienizat periodic, în ciuda administrării proaste de către actualul prefect, preşedintele PNL Slatina.

„Domnilor, eu vă promit, cu riscul de a lua amendă, că noi ne vom ocupa şi de acest spaţiu, care este în centrul oraşului nostru şi este al tuturor cetăţenilor din Slatina”, a declarat Emil Moţ.

Aflată în centrul Slatinei, zona din preajma Prefecturii Olt contrastează cu restul oraşului, arătând neîngrijită şi pe alocuri la un pas de paragină. Pe lângă buruienile care prind putere, odată cu venirea primăverii, pavajul este spart în mai multe locuri şi chiar şi scările de acces în imobil sunt degradate. Administratorul zonei este chiar prefectul de Olt, un om care are cu totul alte preocupări, în această perioadă.

Articole similare

Accident rutier pe Drumul Expres DEx12: Trafic restricționat pe sensul spre Pitești

Un accident rutier s-a produs, în această seară, pe Drumul Expres DEx12 în această după-amiază, în zona localității...

Nicolae Badea solicită dobândă de peste 100.000 de euro pentru împrumuturile acordate clubului Dinamo

Nicolae Badea și-a văzut recunoscute împrumuturile acordate clubului, inclusiv dobânzile, în timp ce statul român a pierdut dreptul...

Haos pe strada Sergent Major Dorobanțu: Slatina se sparge din nou pentru că „băieții” au uitat să monteze vanele

Locuitorii de pe strada Sergent Major Dorobanțu din Slatina trăiesc un deja-vu de coșmar. Deși artera a fost...

Schema fragmentării: Cum s-au cheltuit 440.000 lei pe stâlpi, vele şi umbrele în Slatina

O analiză a contractelor atribuite în anul 2025 scoate la iveală un mecanism financiar extrem de bine pus...