Autocar plin cu elevi cuprins de flăcări în drum spre şcoală

Data:

Share post:

Un incendiu a izbucnit, marţi dimineaţă, la un autocar în care se aflau 30 de elevi, în oraşul Moldova Nouă, judeţul Caraş-Severin. Copiii au reuşit să iasă din autovehicul fără a exista răniţi, iar pompierii au stins flăcările. Poliţiştii au declanşat cercetări, stabilind că autovehiculul avea inspecţia tehnică periodică valabilă.

”În această dimineaţă, pompierii cărăşeni au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autocar care transporta elevi, în localitatea Moldova Nouă. Până la sosirea pompierilor, din interiorul autocarului s-au autoevacuat, în siguranţă, aproximativ 30 de elevi”, a transmis, marţi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin.

Acolo s-au deplasat pompierii din cadrul Secţiei Moldova Nouă, cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, constatând că autocarul a fost cuprins în totalitate de flăcari. Cel mai probabil, incendiul a fost cauzat de un scurtcircuit produs la compartimentul motor al autovehicului.

În urma incendiului, nu s-au înregistrat victime.

Potrivit IPJ Caraş-Severin, poliţişti de la Poliţia Oraşului Moldova Nouă au fost sesizaţi, în jurul orei 8.00, despre faptul că un autobuz care transporta elevi a luat foc.

”Din primele cercetări s-a stabilit că, la intersecţia străzilor Constantin Daicoviciu şi Nicolae Titulescu din Moldova Nouă, ar fi izbucnit un incendiu la compartimentul motor al unui autobuz care transporta elevi pe direcţia Berzasca – Moldova Nouă. Toţi cei 30 de elevi au coborât din autobuz fără a exista victime omeneşti”, a arătat sursa citată.

Din verificări s-a stabilit că autobuzul avea inspecţia tehnică periodică valabilă.

În acest caz, cercetările continuă pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere din culpă.

Articole similare

Apel umanitar: Agoniseala unei familii din Brebeni, distrusă de flăcări

Florin Cîrstea, primarul comunei Brebeni, a lansat un apel umanitar pentru ajutorarea familiei din localitate care, în urma...

Șantajist reținut de polițiști: O femeie era amenințată de un bărbat din Olt cu fotografii compromițătoare

Un bărbat în vârstă de 46 de ani, din comuna Studina, judeţul Olt, a fost reţinut pentru 24...

Bani europeni pentru energie verde: 200 de milioane de euro pentru fermieri

Sectorul agricol și industria alimentară din România se pregătesc pentru o nouă etapă de modernizare prin accesarea fondurilor...

Olt: Victorie uriașă în instanță pentru cea mai mare fabrică de procesare a lânii din Europa

Investitorii care dezvoltă proiectul celei mai mari fabrici de procesare a lânii din întreaga Europă, prin intermediul companiei...