Piste pentru biciclete finanţate prin PNRR, într-un oraş şi o comună din Olt

Data:

Share post:

Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, a semnat 60 de noi contracte de finanțare, depuse prin componenta C10 – Fondul Local din Planul Național de Redresare și Reziliență, în valoare totală de 199.483.665,57 de lei. Două dintre acestea sunt pentru localităţi din judeţul Olt.

Contractele au fost încheiate între autoritățile publice locale din 51 de unități administrativ-teritoriale și Ministerul Dezvoltării și vizează atât reabilitarea clădirilor publice pentru a îmbunătăți serviciile publice prestate la nivelul unităților administrativ-teritoriale, cât și asigurarea infrastructurii pentru transportul verde, prin amenajarea unor piste pentru biciclete și alte vehicule electrice ușoare și dezvoltarea rețelelor de mobilitate urbană, integrate și conectate prin soluții de transport ecologic.

Până în prezent, prin cele patru componente ale PNRR, coordonate de Ministerul Dezvoltării, au fost semnate 6.083 de contracte de finanțare.

Cele două proiecte din judeţul Olt, aflate pe lista contractelor de finanțare semnate pentru C10 – Fondul Local:

  • Dezvoltarea infrastructurii pentru transportul verde-piste pentru biciclete în orasul Potcoava, judetul Olt – 1288762,86 lei;
  • Realizarea de pista pentru biciclete in comuna Redea, județul Olt – 5124003,9711 lei.

Articole similare

Slatina sub alertă: Prefectul Emil Albotă impune măsuri drastice pe strada Grădiște după alunecarea de teren

Situația de urgență provocată de instabilitatea versantului pe strada Grădiște din municipiul Slatina a intrat într-o nouă fază...

Accident provocat de un elev de 18 ani, în Balș: polițiștii au depistat substanțe psihoactive (VIDEO)

Un elev al Liceului „Petre Pandrea” din Balş este cercetat penal de poliţişti după ce, marţi dimineaţă, a...

Prins cu minciuna! Mario De Mezzo, filmat ieșind din blocul de lux unde susține că nu locuiește

O controversă de proporții zguduie administrația locală din Slatina, după ce în spațiul public au apărut informații și...

Zeci de persoane evacuate în Slatina, după o alunecare de teren. Două locuinţe sunt afectate, iar alte cinci sunt în pericol

Două locuinţe de pe strada Grădişte din Slatina sunt afectate de o alunecare de teren, în această dimineaţă,...