Avion obligat să aterizeze de urgenţă din cauza unei ameninţări cu bombă. A intervenit o echipă antitero

Data:

Share post:

O aeronavă cu pasageri, care efectua un zbor charter din Polonia spre Egipt a aterizat de urgenţă în noaptea de joi spre vineri pe Aeroportul Internaţional Timişoara (AIT) Traian Vuia, în urma anunţării prezenţei unei bombe la bord.

Alarma s-a dovedit, însă, a fi falsă, a declarat purtătorul de cuvânt al AIT, Călin Petrescu. Potrivit sursei citate, a fost activat planul roşu de intervenţii, aeronava a fost garată într-un spaţiu mai îndepărtat de terminal, cei 124 de pasageri şi şapte membri ai echipajului au fost debarcaţi şi cazaţi la un hotel, iar trupele antitero ale SRI au făcut verificările şi au constatat că a fost o alarmă falsă.

„O aeronavă care efectua un zbor charter din Polonia spre Hurghada (Egipt) a aterizat în noaptea de joi spre vineri, de urgenţă, pe Aeroportul Internaţional Timişoara (AIT) Traian Vuia, după ce a fost anunţată prezenţa unei bombe în aeronavă. În avion se aflau 124 de pasageri şi şapte membri ai echipajului. Imediat a fost activat planul roşu şi mai multe ambulanţe, dar şi echipe de pompieri au sosit de urgenţă la aeroport. De asemenea, a fost prezentă şi o echipă antitero a Serviciului Român de Informaţii (SRI).

Aeronava a aterizat la Timişoara în condiţii de siguranţă, a fost garată într-o zonă mai îndepărtată de terminal, pasagerii au fost evacuaţi imediat din avion, iar trupele SRI au început procedura de verificare. După o oră s-a constatat că a fost vorba despre o alarmă falsă şi a fost dezactivat şi planul roşu. Pasagerii au fost preluaţi din aeroport şi duşi la hotel, unde au rămas peste noapte. Aeronava pleacă astăzi spre Hurghada, la ora 14,30”, a precizat purtătorul de cuvânt Călin Petrescu, citat de Agerpres.

Articole similare

Muşcat de câine chiar în sediul Poliţiei: Poliţiştii l-au pus pe bărbat să spele singur sângele de pe jos

O anchetă a fost deschisă de poliţişti după ce un bărbat a fost muşcat de un câine în...

PAUL SIRUGIU FUEGO POVESTEȘTE CUM VA FI CONCERTUL SĂU ANIVERSAR DE LA SALA PALATULUI!

“Mulți m-au întrebat cum va fi concertul “50” de la Sala Palatului, de pe 4 noiembrie? Nu vreau...

Ilie Bolojan, mesaj ferm pentru partidul care vrea „premieri-marionetă”: „Măcar să aibă demnitatea să spună”

Premierul Ilie Bolojan a transmis, joi seară, un mesaj ferm pentru Partidul Social-Democrat, pe fondul depunerii moțiunii de...

Mărire de salariu „cu dedicație” pentru pensionarul special Cristinel Rădoi: Venituri record pentru șef, restructurări pentru restul angajaților

După reorganizarea Poliţiei Locale şi concedierea mai multor persoane, actualul primar a iniţiat un proiect de hotărâre care...