Autoritățile locale din Craiova, după ce locația pentru organizarea Târgului de Paște a fost schimbată: „Peisajul din Parcul Romanescu se potrivește mult mai bine”

Data:

Share post:

Autoritățile locale din Craiova au luat decizia ca Târgul de Paște, ediția din acest an, să fie organizat în Parcul Nicolae Romanescu pentru că, spune Marina Andronache, purtător de cuvânt al Primăriei Craiova, peisajul din parc se potrivește mai bine cu ideea unui astfel de eveniment. 

Astfel, în Parcul „Nicolae Romanescu” din Craiova, pentru prima dată, va fi amenajată zona Casei Bibescu, între 1 aprilie și 1 mai,  cu căsuțe pictate unicat și numeroase elemente de butaforie inedite, având ca temă „Alice în Țara Minunilor”.

„Am început deja pregătirile pentru Târgul de Paște, care va debuta în aprilie. Primele două căsuțe pentru comercianți au fost deja realizate de sculptorul Gabi Rizea și echipa sa. Am creionat pentru acest an o ediție spectaculoasă, cu multe elemente noi, cu căsuțe inedite, într-un peisaj de poveste – parcul Nicolae Romanescu. Mii de lalele, căsuțe și locuri de joacă de poveste, bărcuțe, iepurași vii și alte animale pe care copiii le pot îngriji, circuit de karting, dar și spectacole, o grădină zoo și un terariu – sunt doar câteva dintre surprizele pe care le pregătim craiovenilor și nu numai, pentru a le face cât mai frumoase Sfintele Sărbători“, a declarat primarul Lia Olguța Vasilescu.

În jurul foișorului fanfarei din Parcul Romanescu, comercianții își vor desfășura activitatea în căsuțe de lemn, unele fiind unicat, create special, pentru eveniment, de artiști și sculptori renumiți.

În privința programului, autoritățile au modificat intervalul orar în care comercianții pot ține căsuțele deschise.

Astfel, dacă în informarea privind criteriile de participare la târg, programul era 12-18 (de luni până vineri) și 12-19(sâmbătă și duminică), vineri s-a revenit asupra acestuia: program zilnic 12-20, cu posibilitatea prelungirii.

„Târgul de Paște 2023 va fi deschis zilnic, între orele 12.00 – 20.00, cu posibilitate de extindere a programului, și va oferi o varietate de produse tradiționale, de la ouă încondeiate și produse de patiserie, la produse de artizanat și suveniruri. De asemenea, sunt așteptați și producători locali cu produse bio și tradiționale, oferindu-ne, astfel, ocazia de a redescoperi gastronomia și produsele autentice ale Olteniei”, mai spun reprezentanții Primăriei Craiova.

Comercianții se pot înscrie la Târgul de Paște de la Craiova până pe 10 martie 2023, iar criteriile de participare pot fi regăsite pe site-ul Primăriei Craiova – www.primariacraiova.ro.

Articole similare

Mircea Geoană, despre cursa pentru președinție: Posibila mea candidatură creează o emoție

Mircea Geoană nu exclude varianta candidaturii la președenție. Secretarul general adjunct al NATO susține că va lua decizia...

Gafe politice de Paște: Candidatul PNL la o primărie din Olt confundă Nașterea Domnului cu Învierea într-un mesaj video

Candidatul PNL la Primăria Valea Mare, Dan Gheorghe, a vorbit despre „Nașterea Domnului” în mesajul său transmis în...

Lumina Sfântă, adusă de la Ierusalim cu avionul

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, în seara zilei de sâmbătă, 4 mai, de părintele arhimandrit...

Data alegerilor prezidențiale, modificată din nou. Motivul pentru care PSD și PNL ar urma să ia această decizie

Data alegerilor prezidențiale ar urma să fie schimbată din nou. De data aceasta, coaliția PNL-PSD ar urma să...