Accident pe DN 6 în judeţul Dolj. Două persoane rănite

Data:

Share post:

Două persoane au ajuns la spital, luni, în urma unui accident rutier petrecut pe drumul naţional DN 6, în localitatea Coşoveni din judeţul Dolj.

Potrivit poliţiştilor, un bărbat în vârstă de 59 de ani, din municipiul Craiova, în timp ce conducea un autoturism pe DN 6, din direcţia Craiova către Caracal, nu ar fi păstrat o distanţă regulamentară faţă de vehiculul din faţa sa, condus de un bărbat în vârstă de 41 de ani, din municipiul Craiova, intrând în coliziune cu acesta.

În urma evenimentului rutier, doi pasageri de 76 şi 79 de ani, aflaţi în primul autoturism, au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportaţi la spital.

„Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cristian Grigorescu.

Articole similare

Lumina Sfântă, adusă de la Ierusalim cu avionul

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, în seara zilei de sâmbătă, 4 mai, de părintele arhimandrit...

Data alegerilor prezidențiale, modificată din nou. Motivul pentru care PSD și PNL ar urma să ia această decizie

Data alegerilor prezidențiale ar urma să fie schimbată din nou. De data aceasta, coaliția PNL-PSD ar urma să...

Astăzi se sărbătoreşte Ziua mondială a libertăţii presei

Astăzi, 3 mai, este sărbătorită Ziua mondială a libertăţii presei. În acest an aceasta este dedicată importanţei jurnalismului...

Un liberal, fost director de șaormerie și șef la salubritate în Craiova, numit la conducerea Oficiului pentru Licenţă Industrială

Premierul Marcel Ciolacu l-a numit miercuri pe Flavius-Adrian Sirop în funcția de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de...