Candidatul PNL Slatina, live pe Facebook când conduce şi vorbeşte la telefon (VIDEO)

Data:

Share post:

Candidatul PNL Slatina conduce autoturismul şi vorbeşte la telefon în acelaşi timp, lucru interzis şi sancţionat de Codul Rutier. Ilegalitatea s-a putut vedea chiar pe unul dintre live-urile pe care le-a făcut în ziua votului. Mario De Mezzo nu este la prima abatare, pe când era prefect fiind sancţionat pentru că a condus maşina pe contrasens.

Culmea, pe clipul video se observă cum candidatul critică alţi participanţi la trafic pentru că ar merge cu viteză.

Legea rutieră din România prevede două tipuri de sancțiuni pentru cei care folosesc telefonul mobil în timp ce conduc un vehicul.

Pe de-o parte, conducătorul auto poate primi amendă contravențională. Dar, în anumite situații, poate fi suspendat permisul de conducere.

În cazul în care șoferul este prins că vorbește la telefonul mobil, riscă o sancțiune cuprinsă între 6 și 8 puncte de amendă.

În condițiile în care punctul de amendă este 165 de lei, amenda pentru utilizarea telefonului fără hands-free poate ajunge, așadar, la 1.320 de lei.

A condus pe contrasens

Când era prefect de Olt, Mario De Mezzo, a condus maşina instituţiei pe contrasens. Fapta s-a petrecut pe 27 octombrie 2024, pe strada Ana Ipătescu din Slatina, în zona sediului Muzeului Judeţean. Liberalul a confirmat, într-o declaraţie pentru Reporter 24, încălcarea Codului Rutier însă dădea asigurări că nu va fi sancţionat, deoarece niciun poliţist nu a constatat fapta, conform legislaţiei în vigoare.

Cu câteva ore înainte încălcarea Legislaţiei Rutiere, De Mezzo posta un clip electoral pe TikTok în care sufla în etilotest şi îi provoca pe toţi politicienii să o facă.

Ulterior, poliţiştii au luat măsura sancţionării prefectului, după ce au pus cap la cap toate informaţiile, inclusiv filmările de pe camerele de supraveghere din oraş şi declaraţia prefectului, prin care acesta recunoştea încălcarea Codului Rutier.

Articole similare

Procedură medicală realizată în premieră la Spitalul Craiova. Ce înseamnă pentru pacienţi

Prima procedură POEM (Peroral Endoscopic Myotomy) din Oltenia a fost realozată la Clinica de Gastroenterologie a Spitalului Clinic...

Agent la Rutieră din Dolj, reţinut pentru că lua şpagă de la şoferii vitezomani

Un agent de poliţie din Dolj a fost reţinut de procurori după ce a primit şpagă de la...

Scandal monstru la Slatina: Reținut de poliție după ce și-a bătut iubita și i-a devastat mașina cu furie. Fiica femeii a sunat disperată la...

Un episod de violență domestică extremă a tulburat liniștea municipiului Slatina, în urma unui conflict spontan alimentat de...

Trafic blocat pe DEx Craiova-Piteşti. Rute ocolitoare

Drumul Expres Craiova-Piteşti este blocat, la această oră, la kilometrul 111, în judeţul Argeş, pe sensul spre Slatina. Potrivit...