Ce miniştri sunt pe lista scurtă pentru a fi remaniaţi

Data:

Share post:

În interiorul coaliției de guvernare se fac calcule pentru rotativa din luna mai, atunci când Nicolae Ciucă îi va lăsa locul lui Marcel Ciolacu, în fruntea Guvernului. Cei de la PSD, PNL și UDMR vor să profite de acest moment și vor primeni serios garnitura guvernamentală.

În ceea ce îi privește pe cei de la PSD, Marcel Ciolacu pregătește mai multe mutări. Conform stiripesurse.ro, actualul ministru al Muncii, Marius Budăi, ar putea fi schimbat din funcție pe fondul scandalurilor în care este implicat. Budăi a fost acuzat că s-a îmbătat la mai multe reuniuni de partid și a început să-și sune colegele din PSD cu propuneri indecente.

De asemenea, Marcel Ciolacu l-ar putea schimba și pe Florin Spătaru, ministrul Economiei. Acestuia i s-ar reproșa prestația publică extrem de slabă, fiind unul dintre cei mai absenți miniștri.

Pe această listă ar putea intra și Adrian Câciu, ministrul Finanțelor. Finanțele vor fi cel mai important minister în anul electoral 2024, iar Câciu nu este considerat un lider cu greutate în PSD. Pe lângă asta, mai mulți lideri PSD râvnesc la această funcție.

Tot în zona PSD ar putea avea loc schimbări, dar din alte considerente. Sorin Grindeanu trebuie să cedeze locul la Transporturi, care vor reveni liberalilor. Prim-vicepreședintele PSD ar putea deveni noul președinte al Camerei Deputaților, având în vedere că Marcel Ciolacu va pleca la Guvern.

De asemenea, se poartă discuții și în ceea ce o privește pe Gabriela Firea. Aceasta se pregătește intens pentru o nouă candidatură la Primăria Capitalei, iar liderii PSD se tem că războiul politic i-ar putea vulnerabiliza poziția în Guvern.

Pică grei ai PNL, dar și unul de la UDMR

În ceea ce privește PNL vor avea loc schimbări importante. Premierul Nicolae Ciucă îi va lăsa locul lui Marcel Ciolacu, iar în PNL există două variante privind viitorul său.

Nicolae Ciucă fie va prelua funcția de președinte al Senatului, fie ar putea rămâne în Guvern ca ministru al Apărării, din cauza situației din Ucraina.

O altă schimbare ar putea veni la Ministerul de Interne. Lucian Bode a primit termen până la rotativă să-și clarifice situația privind situația plagiatului. Cel mai probabil, Lucian Bode, care și secretar general al PNL s-ar putea retrage la partid pentru a organiza alegerile din 2024.

În caruselul schimbărilor ar putea intra și ministrul Energiei, Virgil Popescu. Acesta a fost implicat în mai multe scandaluri și a fost criticat în mod public de către viitorul premier, Marcel Ciolacu.

De asemenea, ministrul Turismului, Daniel Cadariu, ar putea fi schimbat de PNL. Acesta este acuzat că a avut o prestație foarte ștearsă, iar alți lideri PNL îi vânează scaunul.

În ceea ce privește UDMR, o schimbare ar putea veni la Ministerul Sportului. Eduard Novak este implicat în mai multe scandaluri și are o relație extrem de tensionată cu șefii de federații.

Articole similare

Scandal în trafic cu vărul edilului De Mezzo: A avariat o autospecială de poliție şi a fost încătuşat

Verişorul de gradul I al primarului Slatinei Mario De Mezzo, Cristian, în vârstă de 58 de ani, din...

Ludovic Orban îl atacă dur pe Nicuşor Dan: „Există riscul ca puterea să i se suie la cap”

Fostul preşedinte PNL Ludovic Orban l-a susţinut la Primăria Capitalei pe Ciprian Ciucu, Nicuşor Dan l-a susţinut pe...

Viceprimarul Slatinei, comentariu despre valul de achiziții directe practicat de Primărie

Subiectul achizițiilor directe controversate, efectuate de Primăria Slatina în ultimele luni, a fost dezbătut în cadrul emisiunii „Reporter...

Probleme pe Drumul Expres Craiova-Pitești unde ploile au provocat alunecări de teren pe tronsonul nou

Una dintre cele mai așteptate investiții de infrastructură din sudul României se confruntă cu primele probleme serioase la...