Un cerşetor care se dădea orb, dat în vileag de jandarmi, la Mănăstirea Cernica

Data:

Share post:

Un bărbat, care se prefăcea a fi nevăzător şi apela la mila semenilor pentru a face rost de bani pentru păcănele, s-a ales cu un dosar penal. Asta după ce s-a dat de gol în faţa unor jandarmi aflaţi în patrulare în zona Mănăstirii Cernica, din orașul Pantelimon, județul Ilfov.

Incidentul a avut loc în acest weekend. „În acest weekend, comportamentul suspect a doi bărbați a atras atenția jandarmilor ilfoveni, aflați în patrulare în zona Mănăstirii Cernica.
Unul dintre aceștia avea un baston specific persoanelor nevăzătoare, iar celălalt îl conducea către grupurile de persoane care mergeau la slujbă, pentru a cere diferite sume de bani.
Jandarmii s-au apropiat și au observat că bărbatul „nevăzător” folosea bastonul într-o manieră atipică, fapt ce i-a determinat să îl legitimeze. Cu acest prilej, au fost descoperite mai multe carduri de la diferite case de pariuri, dar și un card bancar de culoare albastră. În momentul în care jandarmii i-au cerut să prezinte acel card, bărbatul în cauză l-a arătat fără ezitare, dovedind astfel că vede foarte bine”, au scris reprezentanţii Jandarmeriei Române într-o postare pe facebook.
Întrucât cel vizat nu a putut prezenta un document din care să reiasă afecțiunea pe care o are, ci doar unele care atestau „calitatea” de parior, jandarmii au întocmit pe numele acestuia actele de sesizare a organelor de urmărire penală, existând suspiciunea de săvârșire a infracțiunii de înșelăciune.

Articole similare

Lumina Sfântă, adusă de la Ierusalim cu avionul

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, în seara zilei de sâmbătă, 4 mai, de părintele arhimandrit...

Data alegerilor prezidențiale, modificată din nou. Motivul pentru care PSD și PNL ar urma să ia această decizie

Data alegerilor prezidențiale ar urma să fie schimbată din nou. De data aceasta, coaliția PNL-PSD ar urma să...

Astăzi se sărbătoreşte Ziua mondială a libertăţii presei

Astăzi, 3 mai, este sărbătorită Ziua mondială a libertăţii presei. În acest an aceasta este dedicată importanţei jurnalismului...

Un liberal, fost director de șaormerie și șef la salubritate în Craiova, numit la conducerea Oficiului pentru Licenţă Industrială

Premierul Marcel Ciolacu l-a numit miercuri pe Flavius-Adrian Sirop în funcția de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de...