Despre situaţia de la Loctrans Slatina şi teatrul ieftin din Consiliul Local (Comentariu)

Data:

Share post:

De ceva vreme, mai exact începând cu Ziua Îndrăgostiţilor, asistăm la un teatru ieftin în Consiliul Local (CL) Slatina, cu scene în care Valeriu Matei joacă rolul Opoziţiei, iar primarul Mario De Mezzo îl felicită pentru interpelări şi răspunde afectat la problemele ridicate de consilier. Ultima „scenetă” s-a consumat la şedinţa de marţi când directorul Loctrans Florin Duca a fost scos la tablă de Matei şi întrebat dacă societatea de transport în comun face şi profit.

Florin Duca a fost vizibil surprins şi chiar iritat de ambuscada pregătită şi, la o zi după eveniment, lasă să se înţeleagă printr-o postare pe Facebook că nu vede ceea ce observăm cu toţii: Uşor, prin învăluire şi cu mâna altora, primarul Mario De Mezzo îi pregăteşte schimbarea din funcţia de la Loctrans.

„Mulțumesc sincer pentru întrebare. Ne-ați ajutat să educăm publicul, să arătăm cum funcționează Loctrans și, în final, să întărim încrederea în serviciul public. Sărbători Pascale liniştite tuturor!”, îşi încheie Duca postarea de pe Facebook. Nicio precizare despre faptul că a azvârlit cu dosarul peste biroul lui Valeriu Matei, iritat de întrebările acestuia.

Motivele pentru care primarul vrea să scape de Duca sunt mai multe, unele cunoscute, iar altele nu, însă pe piaţă sunt lansate de mai multă vreme numele unor persoane care se pregătesc să preia funcţia de la Loctrans. Un semn clar a fost încă înainte de numirea lui Florin Duca pe funcţie, el fiind abia a doua sau a treia opţiune. Un alt semn este rapiditatea cu care Mario De Mezzo scapă de cei care l-au susţinut să ajungă primar. Marius Bălaşa şi Robert Constantin sunt doar două exemple.

Valeriu Matei era să fie un alt exemplu, însă după împăcarea de Ziua Îndrăgostiţilor, el şi primarul au redevenit de nedespărţit. Descind împreună la Cimitirul Strehareţi şi la Piaţa Zahana, însă în Consiliul Local joacă un teatru de factură ieftină.

Matei a devenit un „instrument” util al edilului: Reuşeşte să fie mai vocal ca opozia PSD şi să ridice probleme în şedinţele Consiliului Local, probleme care primesc răspunsuri ce ar trebui să demonstreze cât de capabilă este actuala administraţie locală, condusă de Mario De Mezzo. Şi nu e!

Pe lista scurtă mai sunt şi alţi directori ce vor fi schimbaţi, iar scenariile se ţes…

 

Articole similare

Accident rutier pe Drumul Expres Craiova-Piteşti. O persoană la spital (FOTO)

O persoană a ajuns la spital, vineri după-amiază, în urma unui accident rutier produs pe Drumul Expres Craiova-Piteşti,...

Scandal la Centrul Militar: Primarul De Mezzo, evacuat de un ofițer de la întâlnirea veteranilor

Prezent, joi, la o întrunire a filialei din Slatina a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria“, desfăşurat la...

Dezastrul de pe Grădiște în cifre oficiale: Pământul încă se mișcă spre case (VIDEO)

Monitorizarea de urgență și evaluarea pagubelor au devenit prioritățile autorităților pe strada Grădiște din Slatina, unde pământul continuă...

Panică în Argeș și Vâlcea din cauza unor bubuituri puternice: Explicațiile oficiale ale MApN

Locuitorii din județele Argeș și Vâlcea au trăit momente de teamă aseară, după ce o serie de bubuituri...