Premieră în sănătatea publică: pacienți internați la Secția de Adicții Post Cură din Olt

Data:

Share post:

La doar câteva zile de la inaugurare, noile secții de Gerontopsihiatrie și Adicții Post Cură de la Spitalul de Psihiatrie Cronici Schitu Greci au primit deja primii pacienți. Potrivit Consiliului Județean Olt, instituția care a finanțat proiectul, 26 de paturi au fost ocupate încă din prima zi de funcționare.

„La Gerontopsihiatrie, 15 vârstnici de peste 60 de ani primesc tratament și îngrijire în condiții moderne, care le redau demnitatea și liniștea. La Adicții Post Cură – prima secție de acest fel din țară în sistemul public – 11 pacienți, între 20 și 70 de ani, luptă pentru o viață nouă, departe de dependențe”, a transmis CJ Olt.

O premieră națională

Secția de Adicții Post Cură reprezintă o premieră în sistemul public de sănătate din România. Pentru prima dată, pacienții care au trecut printr-un tratament de dezintoxicare pot continua recuperarea într-un cadru specializat, fără să fie nevoiți să apeleze doar la centre private.

Reprezentanții Consiliului Județean au subliniat că „în spatele fiecărui salon ocupat e o familie care recapătă speranța și un pacient care primește șansa la un nou început”.

Cele două secții, amenajate într-un corp de clădire nou, au fost inaugurate joia trecută în prezența ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete, a președintelui CJ Olt, Marius Oprescu, și a conducerii Spitalului Județean de Urgență Slatina. Ministrul a subliniat importanța investiției și a dat exemplul Oltului ca model de bună practică.

„De obicei mă confrunt cu multe explicații că nu se poate. Puțini oameni vin să arate și să demonstreze că se poate. Acest centru devine un centru de referință la nivel național. Încurajez și alți președinți de consilii județene să ia exemplul echipei de aici, care cu un buget nu foarte mare, dar gândit corect și transparent, a reușit să rezolve această problemă”, a declarat ministrul Alexandru Rogobete.

La rândul său, președintele CJ Olt, Marius Oprescu, a evidențiat importanța noilor servicii medicale.

„Am spus de fiecare dată că una dintre prioritățile mele este sănătatea. În mediul de stat există foarte puține paturi pentru adicții și cred că acest lucru este foarte important pentru noi, că venim în sprijinul problemelor reale pe care le au pacienții și ne adaptăm nevoilor oamenilor din România”, a spus acesta. Paturi disponibile și planuri pentru viitor

În total, noile secții dispun de 48 de paturi, însă doar 37 dintre ele sunt contractate de Casa de Asigurări de Sănătate. Ministrul Sănătății a promis însă că va rezolva cât mai repede situația pentru ca toate locurile să fie ocupate.

Investiția, în valoare de 4,2 milioane de lei, a fost finanțată integral din bugetul Consiliului Județean Olt, lucru apreciat și de oficialii prezenți la eveniment.

Articole similare

Viteză „de avion“ pe Drumul Expres: 217 km/h și permis suspendat

Un tânăr din comuna Godeni, judeţul Argeş, a rămas fără permisul de conducere şi a primit o amendă...

Agresiune sângeroasă la Caracal: Un tânăr de 25 de ani a ajuns în arest după un conflict spontan

Un tânăr în vârstă de 25 de ani, din Fărcaşele, a fost reţinut de poliţişti după l-a bătut...

Restricții pe DJ 653: Drumul se închide la Radomirești pentru modernizarea căii ferate

Conducătorii auto care tranzitează sudul județului Olt trebuie să își planifice cu atenție deplasările în perioada următoare. Traficul...

Nicușor Dan, declarații incendiare despre Laura Codruța Kövesi: „Aș înclina să cred că s-au făcut abuzuri”

O nouă dezbatere privind integritatea sistemului judiciar din perioada în care Laura Codruța Kövesi a condus DNA și...