Sushi, o binecuvântare pentru organism! Ne-a convins și pe noi de acest lucru Chef Ionuț BRADU

Data:

Share post:

Mâncărurile de sushi sunt delicioase, dar și sănătoase. Este concluzia mai multor cercetători în domeniul alimentației, care și-au bazat studiul pornind de la cele mai sănătoase preparate din lume.

Japonia are una dintre cele mai mari speranțe de viață la nivel global, iar dietele bazate pe fructe de mare contribuie din plin la longevitatea oamenilor. Unul dintre alimentele de bază consumate cel mai frecvent de japonezi este sushi – mâncarea tradițională în care orezul condimentat, cu bob scurt, este preparat cu oțet și servit cu umpluturi și topping-uri precum legume, pește și fructe de mare.

Americanii s-au îndrăgostiti și ei de sushi, iar dovada acestui lucru sunt restaurante japoneze din Statele Unite, aflate într-o creștere constantă în ultimii 10 ani. Acum, numărul acestora este de peste 28.000 numai peste Ocean!

Sushi a intrat de ceva vreme și în atenția dieteticienilor din întreaga lume, care vorbesc de numeroase beneficii pentru sănătatea corpului.

Ce înseamnă sushi, în calorii

Ceea ce face din sushi un aliment foarte iubit este combinația incredibilă de ingrediente și care creează o gamă largă de arome divine, extrem de ispititoare. De la bucățile de sashimi, cu gust proaspăt, până la celebrul “rulou California” și “rulada de scoici tocate”, restaurantele se întrec în a oferi selecții excepționale de sushi alături de chifle de casă sau propriile specialități făinoase.

În general, o bucată dintr-un rulou tradițional de “maki” oferă oriunde în lume între 20 și 28 de calorii. De exemplu, în funcție de umplutură, o bucată de “Maki de legume“ (20 gr) are 20 de calorii, în timp ce o bucată de “Maki de ton“ (30 gr) are 29 de calorii. De asemenea, o bucată de “Somon Nigiri“ (35 gr) oferă 37 de calorii, iar o felie de “Somon Sashimi“ 36 de calorii.

Poate sushi să facă parte dintr-o dietă sănătoasă?

Răspunsul simplu este “Da!“, dar depinde și de ce comandați. Dacă priviți doar din perspectiva caloriilor, o masă tipică și sănătoasă (prânz și cină) pentru majoritatea oamenilor conține între 500 și 700 de calorii.

“PhadThai & Sushi“, locul unde Japonia te așteaptă” în farfurie

Sushi este un aliment foarte iubit la nivel mondial. Combinația de pește, orez și condimente face din sushi o parte delicioasă a unei diete sănătoase. De asemenea, puteți savura un sushi delicios și acasă, dând frâu imaginației dumneavoastră în bucătărie.

Dacă, însă, doriți să savurați un sushi adevărat, “ca la carte“, vă recomandăm să mergeți la “PadThai & Sushi“ – cel mai bun restaurant din București specializat în preparate asiatice. Aici, Chef Ionuț BRADU vă așteaptă să vă pună în farfurie adevărate “povești japoneze“, gusturi unice pentru care, suntem convinși, veți mai reveni!

Restaurantul „PadThai & Sushi” îl găsiți pe Blvd. Decebal nr. 3, iar programul de funcționare este de Luni până Duminică, între orele 12.00 – 23.45. Rezervări se pot face la telefon 0726/637.747 sau pe site-ul https://padthai.ro

Bucurați-vă de un sushi fabulos, adus la nivel de artă de Chef Ionuț BRADU!

Articole similare

Mircea Geoană, despre cursa pentru președinție: Posibila mea candidatură creează o emoție

Mircea Geoană nu exclude varianta candidaturii la președenție. Secretarul general adjunct al NATO susține că va lua decizia...

Gafe politice de Paște: Candidatul PNL la o primărie din Olt confundă Nașterea Domnului cu Învierea într-un mesaj video

Candidatul PNL la Primăria Valea Mare, Dan Gheorghe, a vorbit despre „Nașterea Domnului” în mesajul său transmis în...

Lumina Sfântă, adusă de la Ierusalim cu avionul

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, în seara zilei de sâmbătă, 4 mai, de părintele arhimandrit...

Data alegerilor prezidențiale, modificată din nou. Motivul pentru care PSD și PNL ar urma să ia această decizie

Data alegerilor prezidențiale ar urma să fie schimbată din nou. De data aceasta, coaliția PNL-PSD ar urma să...