Bărbaţi arestați, la Craiova, pentru șantaj. Recuperau bani sub ameninţarea armei (VIDEO)

Data:

Share post:

Trei bărbaţi, din Craiova, au fost arestaţi după ce au fost acuzaţi de constituirea unui grup infracțional organizat și şantaj.

Aceştia sunt cunoscuți în implicarea în fapte cu violență şi sunt bănuiți că, începând cu luna martie 2023, ar fi constituit un grup infracțional organizat, care ar fi acționat, în municipiul Craiova, în scopul săvârşirii infracţiunii de șantaj. Aceștia ar fi acționat coordonat, în vederea recuperării unor sume de bani provenite din împrumuturi acordate cu dobândă, prin exercitarea de amenințări și acte de violență asupra persoanei vătămate, procentele percepute ca dobândă fiind cuprinse între 10 și 20%.

Percheziţii organizate de poliţişti

Pe 6 aprilie, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu un procuror D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova, au efectuat 5 percheziţii domiciliare, în județul Dolj.

„În urma perchezițiilor domiciliare, au fost descoperite și ridicate sume de bani, două arme letale, cu glonț, din categoria celor supuse autorizării, una dintre acestea fiind încărcată, precum și mai multe cartușe de calibrul 7,65 mm., toate deținute ilegal.

În urma probatoriului administrat, la datele de 6 și 9 aprilie a.c., procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova au dispus reținerea, pentru 24 de ore, inițial a doi dintre bărbați și, ulterior, a celui de-al treilea, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, şantaj și nerespectarea regimului armelor și munițiilor. La datele de 7 și 10 aprilie a.c., a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj, fiind dispusă măsura arestării preventive, pentru 30 de zile, față de cei trei bărbaţi”, au transmis reprezentanţii IPJ Dolj.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română. Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Craiova.

Articole similare

9 ani de închisoare pentru o femeie din Olt, care și-a ucis soțul cu un cuțit

Tribunalul Olt a condamnat-o la nouă ani de închisoare pe o femeie din județul Olt care, în iunie...

Ilie Bolojan îl acuză pe Sorin Grindeanu că a mințit despre lipsa colaborării PSD cu AUR

Premierul Ilie Bolojan îl acuză pe liderul PSD Sorin Grindeanu că a minţit atunci când a spus că...

Ilie Bolojan: Mulţi dintre cei care au votat pentru această acţiune a PSD nu sunt mulţumiţi. E instabilitate

Premierul Ilie Bolojan explică felul în care vor răspunde în zilele următoare forţele pro-democraţie, la asaltul AUR-PSD, prin...

PSD și AUR au depus moțiunea de cenzură cu 253 de semnături împotriva lui Ilie Bolojan

Scena politică din România a atins punctul de fierbere astăzi, 28 aprilie 2026, odată cu depunerea oficială a...