Tânăr din Dolj, reţinut după ce a fugit de la locul accidentului şi s-a dus pe un câmp unde a demontat plăcuţele de înmatriculare ale maşinii. El nu posedă permis de conducere (VIDEO)

Data:

Share post:

Un tânăr în vârstă de 24 de ani, din comuna doljeană Melineşti, a fost reţinut de poliţişti după ce a fugit de la locul accidentului şi a demontat numerele maşinii, pe un teren agricol din localitate. Tânărul nu are nici permis de conducere.

Totul a ieşit la iveală după ce polițiștii au fost sesizați de o unitate medicală din municipiul Craiova, cu privire la faptul că, un tânăr de 25 de ani, din comuna Melinești s-a prezentat la camera de gardă cu leziuni la nivelul picioarelor.

Inițial, acesta le-a declarat polițiștilor că a suferit vătămările în urma unei lovituri cu un obiect metalic, ulterior stabilindu-se că a fost victima unui accident rutier, în comuna Melinești, sat Negoiești.

Poliţiştii spun că un tânăr, de 24 de ani, din comuna Melinești, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Negoiești, ar fi intrat în coliziune cu două autoturisme parcate, între acestea aflându-se tânărul de 25 de ani, din comuna Melinești, care s-a prezentat singur la spital.

Conducătorul auto de 24 de ani ar fi părăsit locul accidentului, fără încuviințarea organelor de poliție, deplasându-se pe un teren agricol unde ar fi demontat numerele de înmatriculare de pe autoturism, acesta sustrăgându-se cercetărilor.

Tânărul nu are nici permis de conducere, fiind reţinut de poliţişti.

„În cursul zilei de 11 aprilie, în urma activităților investigativ-operative desfășurate de polițiști din cadrul Serviciului Rutier Dolj și ai Biroului Rutier Craiova, a fost identificat conducătorul auto de 24 de ani, acesta fiind condus la audieri, ocazie cu care s-a stabilit că nu posedă permis de conducere.

În urma cercetărilor efectuate și în baza probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pe tânăr, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.

În cursul acestei zile, persoana reținută va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiași în vederea luării unei măsuri preventive”, transmite IPJ Dolj.

Articole similare

9 ani de închisoare pentru o femeie din Olt, care și-a ucis soțul cu un cuțit

Tribunalul Olt a condamnat-o la nouă ani de închisoare pe o femeie din județul Olt care, în iunie...

Ilie Bolojan îl acuză pe Sorin Grindeanu că a mințit despre lipsa colaborării PSD cu AUR

Premierul Ilie Bolojan îl acuză pe liderul PSD Sorin Grindeanu că a minţit atunci când a spus că...

Ilie Bolojan: Mulţi dintre cei care au votat pentru această acţiune a PSD nu sunt mulţumiţi. E instabilitate

Premierul Ilie Bolojan explică felul în care vor răspunde în zilele următoare forţele pro-democraţie, la asaltul AUR-PSD, prin...

PSD și AUR au depus moțiunea de cenzură cu 253 de semnături împotriva lui Ilie Bolojan

Scena politică din România a atins punctul de fierbere astăzi, 28 aprilie 2026, odată cu depunerea oficială a...