Un bărbat din Mehedinţi, la spital după ce s-a aruncat de la etajul 4

Data:

Share post:

O anchetă a fost deschisă de poliţişti după ce un bărbat în vârstă de 50 de ani din Drobeta-Turnu Severin s-ar fi aruncat de la etajul patru.

Polițiștii au deschis un dosar pentru stabili cauzele și împrejurările incidentului.

„La data de 9 mai a.c., ora 07.57, Poliția municipiului Drobeta-Turnu Severin a fost sesizată de un bărbat cu privire la faptul că fratele său s-ar fi aruncat în gol de la etajul 4.

La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Ordine Publică și Biroului de Investigații Criminale care, în urma cercetărilor efectuate au stabilit că un bărbat de 50 de ani, din Drobeta-Turnu Severin s-a aruncat de la fereastra apartamentului său, situat la etajul 4.

Bărbatul a fost transportat la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.

În cauză, se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea identificării tuturor cauzelor și împrejurărilor care au condus la producerea evenimentului”, transmite IPJ Mehedinţi.

Articole similare

Progres rapid pe DEx12: Lucrări de noapte pentru finalizarea Tronsonului 1 (VIDEO)

Constructorul Tronsonului 1 al Drumului Expres Craiova-Piteşti şi-a mobilizat muncitorii şi noaptea, astfel încât lucrările să fie finalizate,...

Un tânăr şi-a pierdut viaţa, noaptea trecută, după un accident rutier produs pe un drum din Dolj

Un tânăr în vârstă de 18 ani, din comuna Unirea, şi-a pierdut viaţa, noaptea trecută, după ce autoturismul...

Alegeri 2024. Cine are dreptul să voteze la urna specială

Alegeri 2024. Biroul Electoral Central a stabilit, vineri, măsurile pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale...

Nica, lansare oficială a candidaturii pentru un nou mandat la CJ Timiș. Ludovic Orban: „Bag mâna în foc pentru Alin Nica”

Tema principală a lansării candidaturii lui Alin Nica pentru un nou mandat la conducerea Consiliului Județean Timiș a...