„Plimbare” cu dosar penal: O tânără de 18 ani din Dolj a furat mașina fratelui său și a plecat la drum fără permis

Data:

Share post:

O tânără în vârstă de 18 ani, din comuna doljeană Unirea, este cercetată penal după ce a fost depistată de poliţişti la volanul unui autoturism, deşi nu are permis de conducere. Totodată, oamenii legii au aflat că fata furase maşina de la fratele său. 

Potrivit IPJ,  în jurul orei 20.20, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Calafat au oprit pentru control pe DJ 561A, în comuna Motăței, un autoturism la volanul căruia a fost identificată o tânără de 18 ani, din comuna  Unirea.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că tânăra nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

De asemenea, din cercetări a reieșit faptul că aceasta ar fi sustras autoturismul care aparține fratelui sau, fără acordul acestuia, cu scopul de a-l conduce.

„În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și furt în scop de folosinţă”, transmite IPJ Dolj.

Razie de amploare în Dolj

Acțiunea desfășurată de polițiștii doljeni de sâmbătă a reprezentat o mobilizare masivă de forțe pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică în zona de competență a Poliției orașului Calafat. Obiectivele principale ale acestei razii au vizat prevenirea faptelor antisociale, combaterea actelor de violență și creșterea gradului de siguranță pe drumurile publice, pentru reducerea riscului de accidente rutiere.

În acest dispozitiv complex au fost angrenați polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale și investigarea criminalității economice. Alături de aceștia, au intervenit luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, sprijiniți de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Dolj și ai Grupării de Jandarmi Mobilă Craiova. Echipele mixte au urmărit depistarea persoanelor urmărite prin lege, combaterea traficului de droguri și de persoane, precum și verificarea legalității în mediul de afaceri local.

Bilanțul activităților reflectă intensitatea controalelor efectuate în cele 12 medii de interes verificate. Forțele de ordine au legitimat peste 90 de persoane și au controlat aproximativ 70 de autovehicule. În urma abaterilor constatate, au fost aplicate 38 de sancțiuni contravenționale, a căror valoare totală se ridică la aproximativ 28.000 de lei. Ca măsuri complementare, polițiștii au reținut 4 permise de conducere și au retras 7 certificate de înmatriculare. Totodată, pe parcursul raziei au fost constatate două infracțiuni, persoanele implicate fiind acum subiectul unor cercetări amănunțite pentru încălcarea normelor legale în vigoare.

Articole similare

Culisele ședinței PSD. Planul pentru debarcarea lui Ilie Bolojan după votarea bugetului. Ce calcule se fac în Coaliție

Sorin Grindeanu a convocat o ședință extinsă a conducerii PSD pentru duminică, având ca principal subiect pe ordinea...

Accident rutier pe Drumul Expres Craiova-Piteşti. O persoană la spital (FOTO)

O persoană a ajuns la spital, vineri după-amiază, în urma unui accident rutier produs pe Drumul Expres Craiova-Piteşti,...

Scandal la Centrul Militar: Primarul De Mezzo, evacuat de un ofițer de la întâlnirea veteranilor

Prezent, joi, la o întrunire a filialei din Slatina a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria“, desfăşurat la...

Dezastrul de pe Grădiște în cifre oficiale: Pământul încă se mișcă spre case (VIDEO)

Monitorizarea de urgență și evaluarea pagubelor au devenit prioritățile autorităților pe strada Grădiște din Slatina, unde pământul continuă...