Sfârşit de primăvară cu vreme de toamnă. Până când va fi frig

Data:

Share post:

Meteorologii anunţă că vremea se va menţine rece, temperaturile urmând a atinge valori normale pentru această perioadă a anului abia după jumătatea lunii mai.

În această săptămână valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică negativă mai accentuată în regiunile estice şi sud-estice. Regimul pluviometric va fi local excedentar în extremitatea de vest şi de sud-vest a ţării, dar şi deficitar în regiunile nordice şi local în cele centrale şi sudice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Săptămâna viitoare, în perioada 15-22 mai temperatura medie a aerului va avea valori în general apropiate de cele normale pentru acest interval în toate regiunile, posibil uşor mai coborâte, local, în cele sud-vestice. Cantităţile de precipitaţii vor fi excedentare în regiunile vestice şi sudice, dar mai ales în cele sud-vestice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă.

În perioada 22– 29 mai temperaturile medii vor fi uşor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a ţării. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă, în toate regiunile, potrivit News.ro.

Articole similare

Astăzi se sărbătoreşte Ziua mondială a libertăţii presei

Astăzi, 3 mai, este sărbătorită Ziua mondială a libertăţii presei. În acest an aceasta este dedicată importanţei jurnalismului...

Un liberal, fost director de șaormerie și șef la salubritate în Craiova, numit la conducerea Oficiului pentru Licenţă Industrială

Premierul Marcel Ciolacu l-a numit miercuri pe Flavius-Adrian Sirop în funcția de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de...

Bărbat băgat cu forţa într-o dubă în mijlocul zilei. Poliţiştii l-au găsit şi l-au dus de urgenţă la spital

Un bărbat care ar fi fost băgat cu forța într-o autoutilitară, la un complex rezidențial din Sectorul 1,...

Sondaj CURS: SOS Romania, PER și REPER, dezastru la intenția de vot în București

Alegătorii din București ar vota doar în proporție de 2% cu partide precum SOS Romania, PER REPER, arată...