Dezbateri amânate în procesul lui Dan Diaconescu cu presa. Acuză zeci de publicaţii de linşaj mediatic

Data:

Share post:

Luni a avut loc primul termen de judecată în procesul lui Dan Diaconescu cu presa. Dezbaterile au fost, însă, amânate pentru sfârşitul lunii mai, magistratul care se ocupă de acest caz solicitând avocatului care îl reprezintă pe Dan Diaconescu să depună la dosar articolele din presă la care face referire.

Fostul patron al OTV a dat în judecată 24 de televiziuni şi publicaţii din presa scrisă şi online, solicitând magistraţilor de la Judecătoria Sectorului 1 să le oblige la plata unor daune, pentru că au prezentat date din ancheta în care este cercetat de procurori pentru sex cu minore, scrie Agerpres. El acuză că este supus unui „linşaj mediatic” şi este „denigrat şi defăimat” în mass-media.

Printre televiziunile chemate în judecată se află Pro TV, Antena 1 şi Antena 3, Kanal D, România TV, Prima TV, B1 TV, Realitatea Plus, alături de publicaţiile Adevărul, Hotnews, G4 Media, Gândul, DC News şi trustul Ringier România.

Dan Diaconescu reclamă că posturile de televiziune şi presa scrisă şi online au diseminat în spaţiul public informaţii nepublice/confidenţiale din dosarul în care este cercetat de Parchetul Judecătoriei Constanţa, respectiv imagini cu victimele minore, stenograme, interceptări, fragmente din declaraţii.

„Prin campania de presă negativă exercitată de părţi, nu numai că s-a atentat la imaginea, numele, reputaţia şi activitatea profesională a reclamantului, fiind defăimat şi denigrat, aducându-se grave prejudicii de imagine, prin încălcarea prezumţiei de nevinovăţie, dar au fost diseminate/divulgate în spaţiul public date şi informaţii cu caracter nepublic/confidenţial din dosarul penal nr.1865/P/2023 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa”, susţine fostul patron de la OTV.

Daune cerute în instanţă

În apărarea sa, Dan Diaconescu invocă prevederi ale CEDO, directive ale Parlamentului şi Consiliului UE şi vorbeşte despre concepte precum morală, demnitate, onoare şi reputaţie. În acţiunea depusă în instanţă, el solicită magistraţilor să le interzică publicaţiilor reclamate să mai difuzeze informaţii despre dosarul în care este anchetat penal, iar dacă nu se supun, atunci să-i plătească daune de 1.000 lei/zi.

De asemenea, el cere înlăturarea tuturor materialelor audio/video şi scrise care fac referire la informaţii din dosarul său, sub aceeaşi sancţiune – 1.000 lei/zi.

Mai mult, Dan Diaconescu vrea ca televiziunile şi publicaţiile să nu mai facă nicio referire „defăimătoare” la adresa lui şi să nu mai utilizeze apelative sau diverse descrieri care l-ar viza.

Dan Diaconescu este cercetat pentru act sexual cu un minor şi folosirea prostituţiei infantile

La începutul lunii aprilie, fostul realizator TV a fost pus sub acuzare de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa pentru infracţiunile de act sexual cu un minor şi folosirea prostituţiei infantile, ambele în formă continuată.

Conform Parchetului, în perioada septembrie – noiembrie 2020 şi în luna septembrie 2021, Dan Diaconescu ar fi „întreţinut raporturi sexuale şi acte sexuale orale, în mod consimţit şi repetat, contra unor sume de 300 – 400 de lei, cu două surori gemene, în vârstă de 15 ani, ce au împlinit vârsta de 16 ani în luna iulie 2021”. „Faptele au fost comise pe raza localităţilor Olimp, Constanţa şi Bucureşti, iar probele au relevat că inculpatul cunoştea vârsta persoanelor vătămate”, precizau procurorii, conform Agerpres.

Articole similare

Mircea Geoană, despre cursa pentru președinție: Posibila mea candidatură creează o emoție

Mircea Geoană nu exclude varianta candidaturii la președenție. Secretarul general adjunct al NATO susține că va lua decizia...

Gafe politice de Paște: Candidatul PNL la o primărie din Olt confundă Nașterea Domnului cu Învierea într-un mesaj video

Candidatul PNL la Primăria Valea Mare, Dan Gheorghe, a vorbit despre „Nașterea Domnului” în mesajul său transmis în...

Lumina Sfântă, adusă de la Ierusalim cu avionul

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, în seara zilei de sâmbătă, 4 mai, de părintele arhimandrit...

Data alegerilor prezidențiale, modificată din nou. Motivul pentru care PSD și PNL ar urma să ia această decizie

Data alegerilor prezidențiale ar urma să fie schimbată din nou. De data aceasta, coaliția PNL-PSD ar urma să...