Acuze grave într-un spital militar. Un asistent şi-ar fi sedat colegii şi mai multe paciente, iar una ar fi fost chiar agresată sexual

Data:

Share post:

Caz desprins dintr-un scenariu de film întregistrat la Spitalul Carol Davila din București. Un asistent este suspectat că ar fi scos 18 fiole de diazepam din farmacie şi ar fi sedat mai multe paciente. Personalul medical de gardă a cerut test după ce s-a simțit rău. 

Potrivit Libertatea procurorii au demarat o audiere a medicilor și personalului de la Spitalul Carol Davila din București, după ce trei femei, cu vârstă între 50 şi 60 de ani, au fost adormite, noaptea, de un asistent care le-a dat un calmant neprescris, într-un dozaj mare, interzis. În acea noapte, cei din personalul medical de gardă au adormit și ei, „în mod suspect și cu senzații de rău”, conform mărturiei unui medic. Se așteaptă rezultatele analizelor toxicologice.

Potrivit sursei citate, joi, Procuratura Militară a declinat cazul către Parchetul de pe lângă Tribunalul București. Ordonanța de declinare a fost întocmită pentru că posibilul făptuitor „nu este militar, ci civil”, a explicat pentru Libertatea purtătorul de cuvânt al Parchetului Militar. Asta înseamnă, potrivit aceleiași surse, că, din primele cercetări, asistentul a acționat singur, fără sprijinul cuiva din personalul Spitalului Militar.

Asistentul ar fi agresat sexual o pacientă

Scopul pentru care asistentul le-a sedat pe femei este încă neclar. Oficial, spitalul a reclamat procurorilor doar administrarea unei substanțe neprescrise.

Mai mulți doctori și personal medical din spital continuă să susțină, în mai multe discuții cu Libertatea, că „apelul la poliție a fost după ce s-a constatat o agresiune sexuală a asistentului împotriva uneia dintre pacientele adormite”. Un medic ar fi spus chiar că există martori la agresiune, însă nu a fost depusă nici o plângere în acest sens.

Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București a confirmat miercuri, 10 mai, pentru Libertatea, că a deschis dosar de „tentativă de omor calificat”. Într-un răspuns pentru ziar, spitalul a confirmat evenimentele.

Pacientele au primit îngrijiri

Incidentul ar fi avut loc pe 6 mai. Spitalul a precizat că toate pacientele cărora asistentul le-a administrat diazepam, „fără prescripție medicală”, au fost îngrijite imediat și monitorizate doar pe secție, însă n-a negat că una dintre ele a fost în stare gravă.

Cele trei paciente sedate erau internate pe Secția Medicală 1, unde lucrează asistentul.

Momentan nu se ştie cui au fost administrate celelalte fiole furate. „Se tem că le-a pus și doctorilor în cafea diazepam”, a explicat un medic pentru Libertatea.

Articole similare

Procurorii DIICOT au săltat un bărbat care vindea droguri în judeţele Olt şi Vâlcea

Un bărbat din judeţul Olt a fost reţinut şi ulterior arestat preventiv pentru 30 de zile, pentru trafic...

Schimbări la Spitalul Slatina. 13 cabinete medicale se mută într-o altă clădire din oraş

Începând cu data de 7 mai 2024, 13 cabinete de specialitate din Ambulatoriul integrat Spitalului Județean de Urgență...

Preşedintele clubului Rapid, urmărit penal în dosarul introducerii ilegale de materiale pirotehnice pe stadioane

Preşedintele clubului Rapid, Daniel Niculae, a fost pus sub acuzare de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti,...

Gunoiul selectiv din Slatina, colectat în containere subterane

Municipiul Slatina va avea şi containere „underground” pentru gunoiul selectiv, după ce a fost printre primele oraşe din...