Traficanţi de droguri „călcaţi” de mascaţi la Craiova (FOTO)

Data:

Share post:

Mai multe persoane au fost duse astăzi la audieri în două cauze privind săvârşirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc.

Asta după ce polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova, au pus în aplicare 10 mandate de percheziție domiciliară, în județul Dolj.

„În cauză, s-a reținut că, începând cu anul 2022, mai multe persoane au creat prin intermediul unei aplicații criptate de comunicare, un grup online cu peste 4.000 de utilizatori, în scopul intermedierii legăturii între dealeri de droguri și consumatori, inclusiv minori, astfel fiind comercializate, în mod repetat, droguri de risc și mare risc”, au transmis reprezentanţii DIICOT Craiova.

Mai multe persoane urmează să fie conduse, pentru audieri, la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova. Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj și al jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Articole similare

9 ani de închisoare pentru o femeie din Olt, care și-a ucis soțul cu un cuțit

Tribunalul Olt a condamnat-o la nouă ani de închisoare pe o femeie din județul Olt care, în iunie...

Ilie Bolojan îl acuză pe Sorin Grindeanu că a mințit despre lipsa colaborării PSD cu AUR

Premierul Ilie Bolojan îl acuză pe liderul PSD Sorin Grindeanu că a minţit atunci când a spus că...

Ilie Bolojan: Mulţi dintre cei care au votat pentru această acţiune a PSD nu sunt mulţumiţi. E instabilitate

Premierul Ilie Bolojan explică felul în care vor răspunde în zilele următoare forţele pro-democraţie, la asaltul AUR-PSD, prin...

PSD și AUR au depus moțiunea de cenzură cu 253 de semnături împotriva lui Ilie Bolojan

Scena politică din România a atins punctul de fierbere astăzi, 28 aprilie 2026, odată cu depunerea oficială a...