Şeful ANAF a demisionat

Data:

Share post:

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Lucian Heiuş, a anunţat în această seară că a demisionat din funcţie.

„Mi-am înaintat astăzi demisia din funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. A fost o onoare pentru mine să conduc această instituţie şi le mulţumesc colegilor mei pentru profesionalismul şi implicarea de care au dat dovadă în acest an. Totodată, sunt mulţumit de faptul că, în acest mandat, ANAF a reuşit să atingă cu succes toate jaloanele stabilite prin PNRR şi toate obiectivele asumate prin programul de guvernare, cu onestitate, responsabilitate şi respect faţă de contribuabili. În 2022, am reuşit să colectăm la buget 353,3 miliarde lei, cu 58 miliarde mai mult faţă de anul precedent, şi să rambursăm TVA în valoare de 27,99 miliarde lei, faţă de anul anterior când s-au rambursat doar 24,34 miliarde Lei. În primele cinci luni din 2023, s-a rambursat TVA în valoare de 11,451 miliarde de lei”, a transmis Lucian Heiuş, într-o postare pe Facebook.

Potrivit acestuia, în luna aprilie 2023, au fost trimise 780 de notificări către persoane fizice care nu-şi pot justifica veniturile. În mandatul său, au fost efectuate 50.979 verificări la contribuabili persoane juridice şi fizice în urma cărora s-au stabilit sume suplimentare în valoare totală 3,688 miliarde de lei. Au fost efectuate 25.274 verificări documentare la contribuabili persoane juridice şi fizice, în urma cărora au fost stabilite sume suplimentare în valoare totală de 554,2 milioane lei.

Potrivit lui Heiuș, în aceeaşi perioadă, Direcţia Antifraudă Fiscală a cuantificat/estimat implicaţii fiscale – reprezentând TVA, impozite, contribuţii sociale şi de sănătate, alte creanţe – în sumă totală de 2,471 miliarde de lei – şi a înaintat organelor de urmărire penală 289 de acte de sesizare, pentru prejudicii în sumă totală de 621,8 milioane de lei. În plus, în urma activităţii de verificare documentară, au fost emise decizii de impunere pentru 1.904 entităţi, valoarea obligaţiilor stabilite însumând 604,9 milioane de lei.

Articole similare

Poliţistul reținut de DNA, fiul unui lider PNL Olt. Tatăl ofițerului Georgescu, fost candidat cu trecut penal, poze cu Ştirbu şi Ciucă

Tatăl polițistului SICE Olt săltat de DNA Craiova, Iulian Alexandru Georgescu, este fruntaş PNL şi chiar a candidat...

Subcomisar din IPJ Olt, reținut de DNA: Ar fi pretins mită pentru a interveni pe lângă un magistrat

Un ofiţer din cadrul IPJ Olt – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice (SICE) a fost reţinut de...

Olt: 30 de milioane de euro pentru drumuri. 125 km de asfalt nou în 2026

Consiliul Județean Olt a aprobat bugetul pentru anul 2026, stabilind o strategie clară pentru modernizarea județului. Una dintre...

Peste 100 mc de material lemnos confiscați la Oboga și Vulpeni, în judeţul Olt

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au desfășurat o amplă acțiune de control pentru combaterea delictelor...