După zile de caniculă temperaturile scad simţitor. Cum va fi vremea în următoarea perioadă

Data:

Share post:

Vremea se va răci în toată țara în primele zile ale acestei săptămâni, când temperaturile vor fi sub cele specifice perioadei.

După 30 iunie, însă, temperaturile vor creşte din nou, până la 32 de grade în Muntenia, conform meteorologilor.

Probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată în intervalul 27 – 29 iunie, precum şi în 2 – 3 iulie, conform prognozei pentru perioada 26 iunie – 9 iulie, publicate luni de Administraţia Naţională de Meteorologie:

Oltenia

Regimul termic va fi apropiat de cel caracteristic sfârşitului de iunie, excepţie făcând jumătatea primei săptămâni, când se va răci şi acesta se va situa sub cel normal. Vremea se va încălzi din 1 iulie, iar în a doua săptămână de prognoză nu vor fi variaţii importante ale valorilor termice. Media temperaturilor maxime la nivel regional va scădea de la valori de 28…30 de grade până spre 25 de grade în 29 iunie, apoi va creşte treptat până la 29…31 de grade. În intervalul 26 iunie – 2 iulie, pe parcursul nopţilor media temperaturilor maxime va oscila între 12 şi 16 grade, iar în restul intervalului se va menţine la valori de 15…17 grade. Probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată la jumătatea primei săptămâni, precum şi în intervalul 2 – 4 iulie.

Muntenia

La jumătatea primei săptămâni de prognoză, se va resimţi un proces de răcire a vremii, care va determina un regim termic ce se va situa sub cel caracteristic finalului lunii iunie, dar în rest va fi apropiat de acesta. În a doua săptămână valorile termice nu vor avea variaţii importante. Media temperaturilor maxime va scădea de la valori de 29…31 de grade până spre 26 de grade în 29 iunie, apoi va creşte treptat spre 30…32 de grade. La nivel regional, temperaturile minime vor alterna în prima săptămână de la o noapte la alta şi se va situa între 13 şi 16 grade, apoi va creşte spre valori de 17…18 grade. Intervalele cele mai probabile pentru apariţia averselor vor fi 28 – 29 iunie şi 2 – 3 iulie.

Banat

Vremea se va răci la jumătatea primei săptămâni, când regimul se va situa uşor sub cel specific perioadei, iar în rest va fi apropiat de acesta. La începutul intervalului vor fi valori medii ale temperaturii maxime la nivel regional în jurul a 29 de grade, care vor coborî până spre 21…24 de grade şi medii ale valorilor termice medii minime, oscilante de la o noapte la alta, ce se vor situa între 11 şi 15 grade. Din 30 iunie, va debuta un proces de încălzire, iar în a doua săptămână de pognoză nu vor fi variaţii semnificative din punct de vedere termic. Media temperaturilor maxime va fi de 27…30 de grade, iar cea a minimelor de 13…16 grade. Probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată în 27 – 28 iunie, precum şi în 2 – 3 iulie.

La munte

Regimul termic va fi apropiat de cel specific perioadei, excepţie făcând zilele de 28 – 29 iunie când se va răci şi acesta se va situa sub cel normal. Un proces de încălzire a vremii va debuta din 30 iunie, iar în a doua săptămână de prognoză nu vor fi oscilaţii semnificative ale valorilor de temperatură. În zona montană, media temperaturilor maxime va scădea de la valori de 17…18 grade până spre 12 grade la jumătatea primei săptămâni, apoi va creşte treptat până la 18…19 grade. În intervalul 26 iunie – 2 iulie, pe parcursul nopţilor, media temperaturilor maxime va oscila între 6 şi 9 grade, iar în restul intervalului se va menţine la valori de 10…12 grade. Vor fi averse în fiecare zi, mai frecvente şi mai intense în intervalele 27 – 29 iunie şi 2 – 4 iulie, potrivit Hotnews.

Articole similare

Viteză „de avion“ pe Drumul Expres: 217 km/h și permis suspendat

Un tânăr din comuna Godeni, judeţul Argeş, a rămas fără permisul de conducere şi a primit o amendă...

Agresiune sângeroasă la Caracal: Un tânăr de 25 de ani a ajuns în arest după un conflict spontan

Un tânăr în vârstă de 25 de ani, din Fărcaşele, a fost reţinut de poliţişti după l-a bătut...

Restricții pe DJ 653: Drumul se închide la Radomirești pentru modernizarea căii ferate

Conducătorii auto care tranzitează sudul județului Olt trebuie să își planifice cu atenție deplasările în perioada următoare. Traficul...

Nicușor Dan, declarații incendiare despre Laura Codruța Kövesi: „Aș înclina să cred că s-au făcut abuzuri”

O nouă dezbatere privind integritatea sistemului judiciar din perioada în care Laura Codruța Kövesi a condus DNA și...