Slătinenii plătesc mai mult pentru gunoi, din această lună. Taxa de salubrizare a fost majorată

Data:

Share post:

Consilierii locali din Slatina au aprobat majorarea taxei de salubrizare, din această lună, iar contribuabilii care şi-au achitat deja această obligaţie trebuie să revină la Direcţia Generală Economică a primăriei pentru a plăti diferenţa.

Potrivit proiectului de hotărâre aprobat la finalul săptămânii trecute, taxa a fost majorată de la 11,74 lei/persoană/lună la 15,01 lei/pers/lună, în ceea ce priveşte utilizatorii casnici.

Societăţile comerciale trebuie să achite 884,25 lei/tonă.

Cei care au plătit deja integral taxa pe anul 2023, trebuie să revină şi să achite și diferența pentru a doua jumătate a anului.

La nivelul fiecărei localităţi din judeţ, tariful pentru salubrizare va creşte după ce noile tarife au fost aprobate de către Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Olt-Eco.

Din 2021, a devenit operațional întreg Sistemul Integrat de Management al Deșeurilor din județul Olt, proiect implementat de către instituția noastră, prin accesarea de fonduri europene în cadrul Programului Operațional Sectorial – Mediu, în valoare de peste 38 milioane euro.

Colectarea gunoiului se realizează din poartă în poartă, în zona locuințelor individuale, și la punct fix, în cazul blocurilor de locuințe.

Operatorul desemnat, în urma licitației publice, este SC Salubris SA,  iar durata contractului este de opt ani.

Articole similare

9 ani de închisoare pentru o femeie din Olt, care și-a ucis soțul cu un cuțit

Tribunalul Olt a condamnat-o la nouă ani de închisoare pe o femeie din județul Olt care, în iunie...

Ilie Bolojan îl acuză pe Sorin Grindeanu că a mințit despre lipsa colaborării PSD cu AUR

Premierul Ilie Bolojan îl acuză pe liderul PSD Sorin Grindeanu că a minţit atunci când a spus că...

Ilie Bolojan: Mulţi dintre cei care au votat pentru această acţiune a PSD nu sunt mulţumiţi. E instabilitate

Premierul Ilie Bolojan explică felul în care vor răspunde în zilele următoare forţele pro-democraţie, la asaltul AUR-PSD, prin...

PSD și AUR au depus moțiunea de cenzură cu 253 de semnături împotriva lui Ilie Bolojan

Scena politică din România a atins punctul de fierbere astăzi, 28 aprilie 2026, odată cu depunerea oficială a...