Sute de centre rezidenţiale pentru persoane vârstnice sancţionate după un control de amploare

Data:

Share post:

Ministerul Muncii a comunicat că 578 de centre rezidenţiale pentru persoane vârstince au fost verificate între martie şi mai şi au fost găsite abateri la 370. Au fost amenzi în valoare de peste 50.000 de lei şi au fost făcute 20 de propuneri de retragere a acreditării.

Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale a prezentat joi, rezultatele campanieide verificare a centrelor centre rezidenţiale pentru persoane vârstnice, realizată de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS).

Verificările au fost realizate în perioada martie – mai şi au fost controlate 578 de centre rezidenţiale cu licenţă, fiind găsite abateri la 370 dintre acestea.

De asemenea, au fost date 20 de amenzi, dintre care nouă în valoare totală de 50.500 de lei.

Sursa citată a precizat că au fost transmise altor instituţii competente 47 de sesizări şi au fost formulate, în timpul campaniei, patru propuneri de retragere a licenţelor de funcţionare pentru centre rezidenţiale private.

“În planul anual de control sunt prevăzute şi activităţi cu caracter permanent, care vizează evaluarea/monitorizarea tuturor tipurilor de servicii sociale (protecţia persoanelor adulte cu dizabilităţi, protecţia persoanelor vârstnice şi adulte în dificultate, protecţia copilului şi/sau familiei, protecţia victimelor violenţei domestice).

Astfel, în primul trimestru al anului 2023 au fost efectuate controale (altele decât cele din campaniile tematice) în 730 de servicii sociale în centre rezidenţiale pentru persoane vârstnice. Dintre acestea, 98 de controale au fost inopinate, în urma sesizărilor/autosesizărilor primite. Au fost dispuse 1.078 de măsuri de remediere a deficienţelor constatate şi aplicate 23 de sancţiuni contravenţionale, din care 11 avertismente şi 12 amenzi în cuantum total de 145.000 lei”, a mai menţionat Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale.

De asemenea, ANPIS a formulat 20 propuneri de retragere a acreditării.

Deciziile de retragere ulterioare au fost emise de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie.

Articole similare

Slatina sub alertă: Prefectul Emil Albotă impune măsuri drastice pe strada Grădiște după alunecarea de teren

Situația de urgență provocată de instabilitatea versantului pe strada Grădiște din municipiul Slatina a intrat într-o nouă fază...

Accident provocat de un elev de 18 ani, în Balș: polițiștii au depistat substanțe psihoactive (VIDEO)

Un elev al Liceului „Petre Pandrea” din Balş este cercetat penal de poliţişti după ce, marţi dimineaţă, a...

Prins cu minciuna! Mario De Mezzo, filmat ieșind din blocul de lux unde susține că nu locuiește

O controversă de proporții zguduie administrația locală din Slatina, după ce în spațiul public au apărut informații și...

Zeci de persoane evacuate în Slatina, după o alunecare de teren. Două locuinţe sunt afectate, iar alte cinci sunt în pericol

Două locuinţe de pe strada Grădişte din Slatina sunt afectate de o alunecare de teren, în această dimineaţă,...