Trei tineri din Caracal, care au încercat să fure bani de la o sală de jocuri, reţinuţi de poliţie

Data:

Share post:

Trei tineri din Caracal au fost reţinuţi de poliţişti după ce au încercat să spargă o sală de jocuri de noroc din municipiul oltean.

Potrivit IPJ Olt, evenimentul s-a petrecut miercuri, în jurul orei 4.10. Purtând măşti, cei trei au pătruns într-o sală de jocuri de noroc, din Caracal, de unde ar fi încercat să sustragă o sumă de bani, din casieria unității.

Ulterior, poliţiştii i-au identificat pe autori: doi minori, în vârstă de 17 ani, respectiv 16 ani și un tânăr, în vârstă de 18 ani, toți din municipiul Caracal.

Ei au fost reţinuţi de poliţişti, iar în cazul tânărului de 18 ani, instanţa a hotărât arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.

„În urma probatoriului administrat, la data de 5 iulie a.c., sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, pe numele celor 3 persoane a fost emisă câte o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, acestea fiind introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

La data de 6 iulie a.c., cei doi minori au fost prezentați procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, care a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile față de aceștia, iar tânărul a fost prezentat Judecătoriei Caracal, care a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile, față de acesta”, a transmis IPJ Olt.

Articole similare

Schimbările de la Prefectura Olt, oficializate de Guvern

Ședința Guvernului României din 29 aprilie 2026 a adus modificări de substanță în structura administrativă a județului Olt....

Pericol în parcurile din Slatina: Un copil a ajuns la spital după ce s-a rănit grav într-un leagăn

Un incident șocant a avut loc miercuri după-amiază în parcul „Dumitru Dobrescu” din Slatina, unde un băiat a...

Prefect de la PNL şi subprefect USR, numiţi de Bolojan

Schimbări la Prefectura Olt. Guvernul Bolojan numeşte un nou prefect şi un nou subprefect. Potrivit unor surse, Ștefan Nicolae...

Ludovic Orban: PSD va pica între scaune în cazul alegerilor anticipate

Fostul lider PNL Ludovic Orban, consideră că, prin atitudinea sa, președintele României a încurajat PSD să-l atace pe...