Traficul rutier dat peste cap, în Craiova, până în toamnă. Ce lucrări face municipalitatea

Data:

Share post:

Primăria Municipiului Craiova anunţă restricții de circulație pe mai multe sectoare de drum, în vederea execuției lucrării ,,Străpungere str. Traian Lalescu – Calea București – str. Henri Coandă”. 

Astfel, potrivit unui comunicat al municipalităţii, în perioada 10 iulie 2023 – 30 noiembrie 2023, se va închide circulaţia rutieră pe str. Henri Coandă, tronsonul cuprins între intersecția cu str. Mircești și intersecția cu str. Calea București, cu următoarele măsuri:

  • pe str. Mircești, tronsonul cuprins între intersecția cu str. Spania și intersecția cu str. Henri Coandă  se va circula în sens unic, dinspre str. Henri Coandă către str. Spania;
  •  pe str. Putnei, tronsonul cuprins între intersecția cu str. Spania și intersecția cu str. Henri Coandă se va circula în dublu sens;
  •  în zona restricționată se va permite accesul autovehiculelor cu regim de circulație prioritară și al riveranilor care nu au alt acces către proprietate, asigurându-se totodată siguranța și securitatea acestora.

„Solicităm conducătorilor auto să circule cu atenţie şi să se conformeze semnalizărilor rutiere ce vor fi instituite”, transmite municipalitatea.

Articole similare

Poliţistul reținut de DNA, fiul unui lider PNL Olt. Tatăl ofițerului Georgescu, fost candidat cu trecut penal, poze cu Ştirbu şi Ciucă

Tatăl polițistului SICE Olt săltat de DNA Craiova, Iulian Alexandru Georgescu, este fruntaş PNL şi chiar a candidat...

Subcomisar din IPJ Olt, reținut de DNA: Ar fi pretins mită pentru a interveni pe lângă un magistrat

Un ofiţer din cadrul IPJ Olt – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice (SICE) a fost reţinut de...

Olt: 30 de milioane de euro pentru drumuri. 125 km de asfalt nou în 2026

Consiliul Județean Olt a aprobat bugetul pentru anul 2026, stabilind o strategie clară pentru modernizarea județului. Una dintre...

Peste 100 mc de material lemnos confiscați la Oboga și Vulpeni, în judeţul Olt

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au desfășurat o amplă acțiune de control pentru combaterea delictelor...