O adolescentă a murit după ce a consumat un drog de tip cristal. Poliţia a făcut deja reţineri

Data:

Share post:

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ a anunţat, miercuri, printr-un comunicat de presă, că poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Neamţ, împreună cu procurorii DIICOT Neamţ, cercetează trei persoane pentru trafic de droguri de risc şi mare risc şi deţinerea de droguri de risc şi mare risc, în vederea consumului propriu.

O fată în vârstă de 16 ani a murit, în judeţul Neamţ, după ce a consumat un drog de tip cristal, iar poliţiştii au deschis o anchetă şi au reţinut trei persoane în acest caz, pentru trafic de droguri.

“La data de 31 iulie 2023, urmare a consumului unui drog de mare risc, având ca substanţă activă catinona, a fost înregistrat decesul unei persoane vătămate minore (16 ani). Din probatoriul administrat în cauză a reieşit a că victima ar fi consumat drogul de mare risc împreună cu una dintre persoanele cercetate, la domiciliul celei din urmă. În cursul urmăririi penale, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Neamţ, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Neamţ, au prins în flagrant delict celelalte două persoane bănuite, care deţineau asupra lor diferite cantităţi de droguri”, se arată în comunicatul de presă.

În urma cercetărilor anchetatorii au stabilit că persoanele respective “ar fi comercializat şi drogul de tip cristal, consumat de persoana vătămată minoră şi considerat, conform examenului necroptic, drept cauză determinantă a intoxicaţiei care a condus la decesul acesteia”.

De asemenea, în urma cercetării la faţa locului şi a percheziţiilor domiciliare, au fost descoperite şi ridicate peste 300 de grame de canabis, cântare, grindere şi mai multe obiecte purtând urme de substanţă 3-CMC.

Cele trei persoane au fost reţinute pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentate Tribunalului Neamţ cu propunere de arestare preventivă, arată News.ro.

Articole similare

Cum sărbătoresc oamenii din Europa de Est ziua Sfântului Nicolae și ce diferențe există față de România

Sfântul Nicolae este celebrat diferit în Europa Centrală și de Est: de la Krampus în Ungaria și Slovacia,...

Tradiții ciudate de Moș Nicolae: de la vrăjitoare la demoni

Moș Nicolae este sărbătorit pe 6 decembrie în numeroase țări, fiind recunoscut drept protector al copiilor și aducător...

De ce companiile investesc în identificarea prin radio-frecvență pentru a reduce risipa

În economia globală actuală, viteza și precizia sunt esențiale. De la pachetele personale la containerele transcontinentale, fiecare articol...

„Slatina de poveste” pe contracte de partid: Firma mamei unui liberal încasează banii, iar primarul De Mezzo „urlă” la comercianții care reclamă prețurile uriașe

Primăria Slatina plăteşte peste 53.000 euro, pentru organizarea Târgului de Crăciun, unei firme deţinute de mama unui coleg...