Bătrân găsit dormind pe hol, alţii trei ascunşi la subsol la un cămin din Argeş

Data:

Share post:

O echipă de control constituită la nivelul Prefecturii Argeş a declanşat, miercuri, verificări la un azil privat din Piteşti, destinat îngrijirii bătrânilor.

Primele constatări sunt legate de faptul că cei internaţi în respectivu cămin din Argeş nu primesc suficientă hrană, nu sunt lăsaţi să vorbească la telefon cu rudele lor, iar unul dintre cei internaţi dormea pe o canapea amplasată într-un hol.

”Prima instituţie care a ajuns la locaţie este AJPIS. Inspectorii au anunţat că oamenii sunt slabi, se plâng că nu au suficientă mâncare. La subsolul clădirii erau cazaţi 3 beneficiari despre existenţa cărora nu li s-a spus de la început celor din echipa de control”, se arată într-o informare transmisă, miercuri după-amiază, de către prefectul judeţului Argeş Radu Perianu.

Echipele de control au găsit, de asemenea, un bătrân care dormea pe hol, pe o canapea, iar în urma discuţiilor cu vârstnicii aflaţi în azilul privat mai mulţi dintre aceştia s-au plâns că nu primesc mâncare suficientă, nu sunt lăsaţi să iasă decât foarte rar în curte, la aer şi că nu sunt lăsaţi să vorbească la telefon cu rudele.

De altfel rudele unuia dintre cei internaţi acolo au confirmat faptul că nu au putut lua legătura cu persoana internată, ci doar cu reprezentanţii centrului, potrivit News.ro.

 

 

Articole similare

Exit Poll: Ciprian Ciucu este noul primar al Capitalei

Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a cîştigat alegerile de duminică pentru postul de primar general al Capitalei, potrivit...

Cum sărbătoresc oamenii din Europa de Est ziua Sfântului Nicolae și ce diferențe există față de România

Sfântul Nicolae este celebrat diferit în Europa Centrală și de Est: de la Krampus în Ungaria și Slovacia,...

Tradiții ciudate de Moș Nicolae: de la vrăjitoare la demoni

Moș Nicolae este sărbătorit pe 6 decembrie în numeroase țări, fiind recunoscut drept protector al copiilor și aducător...

De ce companiile investesc în identificarea prin radio-frecvență pentru a reduce risipa

În economia globală actuală, viteza și precizia sunt esențiale. De la pachetele personale la containerele transcontinentale, fiecare articol...