Accident de tren în Gorj. Un bărbat şi-a pierdut viaţa

Data:

Share post:

Un bărbat în vârstă de 48 de ani a murit, luni dimineaţă, după ce autoturismul pe care îl conducea a fost lovit de un tren, în judeţul Gorj.

Potrivit ISU Gorj, accidentul s-a petrecut în zona Tetila.

La fata locului s-au deplasat două autospeciale pentru descarcerare şi două ambulanţe SMURD din cadrul ISU Gorj, precum şi două ambulanţe din cadrul Serviciului Județean de Ambulanţă Gorj, echipajele de intervenţie constatând că în urma impactului o persoană de sex masculin era încarcerată şi în stare de inconstienţă.

Din păcate, victima a decedat.

„S-a intervenit pentru extragerea din autoturism a victimei si aplicarea manevrelor de resuscitare.Din pacate, in ciuda eforturilor depuse de catre colegii noștri, nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva pe barbatul in varsta de 48 de ani”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Gorj, Florin Chisim.

Cazul a fost preluat de poliţişti, care urmează să stabilească mecanismul de producere a evenimentului rutier.

Articole similare

Muşcat de câine chiar în sediul Poliţiei: Poliţiştii l-au pus pe bărbat să spele singur sângele de pe jos

O anchetă a fost deschisă de poliţişti după ce un bărbat a fost muşcat de un câine în...

PAUL SIRUGIU FUEGO POVESTEȘTE CUM VA FI CONCERTUL SĂU ANIVERSAR DE LA SALA PALATULUI!

“Mulți m-au întrebat cum va fi concertul “50” de la Sala Palatului, de pe 4 noiembrie? Nu vreau...

Ilie Bolojan, mesaj ferm pentru partidul care vrea „premieri-marionetă”: „Măcar să aibă demnitatea să spună”

Premierul Ilie Bolojan a transmis, joi seară, un mesaj ferm pentru Partidul Social-Democrat, pe fondul depunerii moțiunii de...

Mărire de salariu „cu dedicație” pentru pensionarul special Cristinel Rădoi: Venituri record pentru șef, restructurări pentru restul angajaților

După reorganizarea Poliţiei Locale şi concedierea mai multor persoane, actualul primar a iniţiat un proiect de hotărâre care...