Doi poliţişti din Bucureşti, de la Secţia 17, sunt anchetaţi de Serviciul Omoruri după ce un bărbat pe care îl reţinuseră pe 18 septembrie a decedat la spital. Bărbatul era sub influenţa drogurilor.
Poliţiştii din Bucureşti sunt acuzaţi că au bătut crunt un tânăr de 30 de ani, care a murit în urma loviturilor. Agenţii au intervenit pentru că bărbatul făcea scandal noaptea pe străzi şi era incoerent. Tatăl victimei spune că fiul său a fost pus la pământ şi izbit până a intrat în comă. Poliţia Capitalei susţine însă că rănile grave şi le-a provocat singur. Procurorii au deschis un dosar penal în acest caz.
„La data de 18 septembrie 2023, în jurul orei 03:20, Secţia 17 Poliţie a fost sesizată, prin SNUAU 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că, pe o stradă din Sectorul 5, o persona ar fi dezbrăcată, dezorientată şi foarte agitată. La faţa locului s-au deplasat cu operativitate poliţişti din cadrul secţiei, care au observat persona în cauză şi au constatat că aspectele sesizate se confirmă. În momentul interceptării bărbatului de către poliţişti, aceştia au observat că cel în cauză era incoerent în vorbire, având un comportament specific persoanelor aflate sub influenţa alcoolului ori a substanţelor psihoactive.
Având în vedere starea bărbatului şi faptul că acesta se manifestă în continuare violent, atât cu privire la propria-i persoană, cât şi la adresa poliţiştilor, s-a procedat la imobilizarea acestuia. Întrucât bărbatul prezenta urme de autovătămare, anterior ajungerii echipajelor de ordine publică la faţa locului, poliţiştii au solicitat un echipaj de prim-ajutor, care a transportat bărbatul la spital, pentru îngrijiri medicale suplimentare. De asemenea, precizăm faptul că, în timpul procedurii de imobilizare, unul dintre poliţişti ar fi suferit vătămări corporale, cauzate de către bărbatul în cauză, în vârstă de 30 de ani. Cercetările sunt continuate de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, pentru stabilirea situaţiei de fapt”, a transmis Poliţia Capitalei.