Cod Galben de lapoviţă, ninsoare şi viscol. Judeţele din sud şi sud-vest, vizate

Data:

Share post:

Un Cod Galben de precipitații însemnate cantitativ, intensificări ale vântului, viscol a fost emis, vineri, de meteorologi pentru sudul şi sud-vestul ţării.

Avertizarea este valabilă  în intervalul 24 noiembrie, ora 18.00 – 26 noiembrie, ora 18.00. În acest interval, aria precipitațiilor se va extinde și va cuprinde regiunile sudice și sud-estice, unde se vor acumula cantități de apă însemnate de 25…30 l/mp și pe arii restrânse de peste 40…50 l/mp.

Vor fi ploi, dar treptat începând din noaptea de sâmbătă spre duminică (25/26 noiembrie) acestea se vor transforma în lapoviță și ninsoare. Vântul se va intensifica îndeosebi în sudul Moldovei, jumătatea de est a Munteniei și Dobrogea, precum și în Carpații Meridionali și de Curbură. Vor fi rafale în general de 60…75 km/h, intervale cu viscol și vizibilitate scăzută.

Cod Portocaliu

Totodată, în perioada 26 noiembrie, ora 2.00 – 26 noiembrie, ora 16.00, este în vigoare un Cod Portocaliu de viscol

Meteorlogii spun că în județele Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Ialomița, Călărași, Tulcea și Constanța va ninge și va fi viscol.

Vântul va avea intensificări susținute cu rafale de 75…85 km/h, iar vizibilitatea va scădea sub 50 m.

Articole similare

Ilie Bolojan a explicat scenariile post-moțiune: Două variante pentru Executiv

Premierul Ilie Bolojan a făcut, vineri, la Suceava, o serie de clarificări mai ample cu privire la posibilele...

Muşcat de câine chiar în sediul Poliţiei: Poliţiştii l-au pus pe bărbat să spele singur sângele de pe jos

O anchetă a fost deschisă de poliţişti după ce un bărbat a fost muşcat de un câine în...

PAUL SIRUGIU FUEGO POVESTEȘTE CUM VA FI CONCERTUL SĂU ANIVERSAR DE LA SALA PALATULUI!

“Mulți m-au întrebat cum va fi concertul “50” de la Sala Palatului, de pe 4 noiembrie? Nu vreau...

Ilie Bolojan, mesaj ferm pentru partidul care vrea „premieri-marionetă”: „Măcar să aibă demnitatea să spună”

Premierul Ilie Bolojan a transmis, joi seară, un mesaj ferm pentru Partidul Social-Democrat, pe fondul depunerii moțiunii de...