Continuă lucrările de extindere a Aeroportului Craiova

Data:

Share post:

Proiectul de extindere şi modernizare a Aeroportului Internaţional Craiova sunt în plină desfăşurare. Vineri, a fost turnat betonul de egalizare pe jumătate din Corpul C, fiind primul beton turnat în cadrul acestui obiectiv. Acest prim strat de egalizare are grosimea de 5 cm, urmând ca după hidroizolație sa mai fie turnați încă 5 cm. Corpul C are aproximativ 2700 mp amprenta la sol.

Potrivit reprezentanţilor Aeroportului, lucrările de pe șantier se desfășoară conform graficului.

CITEŞTE ŞI: O maşină a derapat, pe un drum din Gorj, şi a ajuns într-o curte. Patru persoane, rănite (FOTO)

Contractul are o valoare totală de 348.193.438,35 lei fără TVA, durata de execuţie fiind de 25 luni.

În cadrul contractului se desfăşoară următoarele activităţi:

  • Servicii de Proiectare
  • Servicii de Asistență tehnică din partea proiectantului pe perioada

de execuție a lucrărilor

  • Execuția lucrărilor pentru următoarele obiecte de investiții:

Obiectul 1 – Terminal de pasageri

Obiectul 2 – Parcare, drumuri de acces, centrala fotovoltaica

Obiectul 3– Amenajarea suprafetei nivelate a benzii pistei si amenajarea ariei de siguranta (RESA)

Obiectul 4 – Amenajarea suprafetei nivelate a benzii caii de rulare

Obiectul 5 – Asigurarea suprafetelor de protectie ingropate

Obiectul 6 – Gard perimetral de securitate

Obiectul 7 – Drumuri rutiere de acces si drumuri tehnologice

Obiectul 8 – Platforme antisuflu

Obiectul 9 – Puncte de acces si control

Obiectul10 –Pozitie izolata de parcare pentru aeronave aflate în situatii de criza, acte de interventie ilicita (APRON 2).

Obiectul 11 – Platforma de degivrare aeronave APRON 3

Obiectul 12 – Platforma de imbarcare-debarcare APRON 4

Obiectul 13 – Cale de rulare Alfa (TWY A)

Obiectul 14 – Cale de rulare Foxtrot (TWY F)

Obiectul 15 – Platforma de intoarcere pe pista

Obiectul 16 – Suprafata deservire echipamente handling

Obiectul 17 – Mijloace aeroportuare, echipamente si sisteme de control securitate

Obiectul 18 – Centrala termica

Obiectul 19 – Post transformare

Obiectul 20 – Gospodarie de apa si incendiu

Obiectul 21 – Zona transfer pasageri

  • Dotari (pod mobil, bandă bagaje, Cabine control pașapoarte, Automate control pașapoarte, Self service kiosk, Baggage drop, Ghisee check-in, litere volumetrice, cabine fumat).

Contractul face parte din proiectul „Extinderea si modernizarea Aeroportului Internaţional Craiova”, proiect finanțat în cadrul Axei Prioritare nr. 2 – Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal, de calitate, durabil şi eficient, Obiectiv specific 2.3 – Creşterea gradului de utilizare sustenabilă a aeroporturilor, Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020 cu o valoare totală de 479.273.902,31 lei inclusiv TVA, din care cofinanțare UE 280.518.150,47 lei fară TVA.

Articole similare

Astăzi se sărbătoreşte Ziua mondială a libertăţii presei

Astăzi, 3 mai, este sărbătorită Ziua mondială a libertăţii presei. În acest an aceasta este dedicată importanţei jurnalismului...

Un liberal, fost director de șaormerie și șef la salubritate în Craiova, numit la conducerea Oficiului pentru Licenţă Industrială

Premierul Marcel Ciolacu l-a numit miercuri pe Flavius-Adrian Sirop în funcția de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de...

Bărbat băgat cu forţa într-o dubă în mijlocul zilei. Poliţiştii l-au găsit şi l-au dus de urgenţă la spital

Un bărbat care ar fi fost băgat cu forța într-o autoutilitară, la un complex rezidențial din Sectorul 1,...

Sondaj CURS: SOS Romania, PER și REPER, dezastru la intenția de vot în București

Alegătorii din București ar vota doar în proporție de 2% cu partide precum SOS Romania, PER REPER, arată...