Vlad Voiculescu este urmărit de DNA în Dosarul Vaccinurilor

Data:

Share post:

Fostul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, este urmărit penal de către procurorii DNA, în dosarul vaccinurilor din pandemie. El este acuzat de abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave.

Procurorii DNA anunţă, vineri, că au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul

VOICULESCU VLAD VASILE, la data faptelor având funcţia de ministru al Sănătăţii, pentru săvârşirea infracţiunilor de:
– abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave (două fapte),
– complicitate la abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave.

”La data de 17 iunie 2020, Comisia Europeană a lansat Strategia europeană privind accelerarea dezvoltării, fabricării şi distribuţiei vaccinurilor împotriva COVID-19 prin care propunea o abordare centralizată pentru achiziţia unor opţiuni viabile de vaccinuri şi care a presupus negocierea de către Comisia Europeană a unor acorduri de achiziţie anticipată cu producătorii de vaccinuri în numele statelor membre. Vaccinurile urmau să fie distribuite statelor membre UE în funcţie de numărul populaţiei, iar decizia cu privire la vaccinarea prioritară a anumitor categorii de populaţie revenea statelor membre”, a transmis DNA, într-un comunbicat de presă.

Potrrivit documentului citat, ”statele membre aveau posibilitatea să utilizeze, într-un termen de 5 zile de la notificare, o clauză de „opt-out”, astfel că nu erau obligate să suporte niciun fel de contribuţie pentru vaccinurile pe care decideau să nu le solicite”.

”În contextul menţionat mai sus, în datele de 10 respectiv 18 martie 2021, suspectul Voiculescu Vlad Vasile, în calitate de ministru al Sănătăţii, cu încălcarea dispoziţiilor legale şi în lipsa oricăror documente/analize care să ateste necesitatea achiziţiei, ar fi tranzacţionat şi ordonanţat la plată achiziţia în plus a cantităţii de 14.445.798 doze de vaccin (Pfizer şi Moderna), în condiţiile în care ar fi cunoscut faptul că numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare comunicat de statul român Comisiei Europene era de 10,7 milioane şi că dozele de vaccin contractate anterior datei de 01 ianuarie 2021 (37.588.366 doze) ar fi fost suficiente pentru vaccinarea unui număr de peste 23 milioane persoane”, arată DNA.

Potrivit procurorilor, ”suspectul ar mai fi întocmit un memorandum aprobat la data de 19 aprilie 2021 de către suspectul Cîţu Florin Vasile, în calitate de prim – ministru al Guvernului României, care ar fi avut ca urmare tranzacţionarea şi ordonanţarea la plată a achiziţiei, în plus, a unei cantităţii de 4.260.269 doze de vaccin Pfizer”.

”Precizăm că acest memorandum ar fi fost susţinut spre aprobare în şedinţa Guvernului de către unul dintre secretarii de stat, ce avea la momentul respectiv atribuţii delegate de ministru al Sănătăţii”, a mai transmis DNA.

Procurorii anunţă că suspectului Voiculescu Vlad Vasile i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile.

În cauză se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.

Articole similare

Viteză „de avion“ pe Drumul Expres: 217 km/h și permis suspendat

Un tânăr din comuna Godeni, judeţul Argeş, a rămas fără permisul de conducere şi a primit o amendă...

Agresiune sângeroasă la Caracal: Un tânăr de 25 de ani a ajuns în arest după un conflict spontan

Un tânăr în vârstă de 25 de ani, din Fărcaşele, a fost reţinut de poliţişti după l-a bătut...

Restricții pe DJ 653: Drumul se închide la Radomirești pentru modernizarea căii ferate

Conducătorii auto care tranzitează sudul județului Olt trebuie să își planifice cu atenție deplasările în perioada următoare. Traficul...

Nicușor Dan, declarații incendiare despre Laura Codruța Kövesi: „Aș înclina să cred că s-au făcut abuzuri”

O nouă dezbatere privind integritatea sistemului judiciar din perioada în care Laura Codruța Kövesi a condus DNA și...