Falși angajați ai Ministerului Educației cer bani pentru Siria și Turcia. Mesajul autorităților

Data:

Share post:

Mai multe cadre didactice și directori de școli au primit apeluri prin care falși angajați ai Ministerului Educației cer bani în contextul situației de calamitate din Turcia și Siria. Ministerul transmite, însă, că aceste persoane nu reprezintă instituția.

„Având în vedere că mai multe cadre didactice și directori ai unităților de învățământ au primit apeluri prin care se solicită sume de bani de la persoane care se recomandă ca fiind angajați ai Ministerului Educației, vă informăm că acestea nu aparțin și nu reprezintă Ministerul Educației”, transmite Ministerul Educației, miercuri, într-un comunicat de presă, potrivit Mediafax.

Ministerul Educației le recomandă celor care au fost contactați în acest mod să se adreseze instituțiilor competente.

„Menționăm că toate inițiativele de sprijin pentru comunitățile afectate de cutremurele din Siria și Turcia sunt anunțate prin intermediul canalelor oficiale de comunicare ale instituțiilor publice”, mai arată Ministerul.

CITEȘTE ȘI: Cel mult 10 persoane pot fi înregistrate la o adresă. Propunerea a trecut de Senat

Articole similare

Mircea Geoană, despre cursa pentru președinție: Posibila mea candidatură creează o emoție

Mircea Geoană nu exclude varianta candidaturii la președenție. Secretarul general adjunct al NATO susține că va lua decizia...

Gafe politice de Paște: Candidatul PNL la o primărie din Olt confundă Nașterea Domnului cu Învierea într-un mesaj video

Candidatul PNL la Primăria Valea Mare, Dan Gheorghe, a vorbit despre „Nașterea Domnului” în mesajul său transmis în...

Lumina Sfântă, adusă de la Ierusalim cu avionul

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, în seara zilei de sâmbătă, 4 mai, de părintele arhimandrit...

Data alegerilor prezidențiale, modificată din nou. Motivul pentru care PSD și PNL ar urma să ia această decizie

Data alegerilor prezidențiale ar urma să fie schimbată din nou. De data aceasta, coaliția PNL-PSD ar urma să...