Ludovic Orban, prezent la Conferința județeană de alegeri Forța Dreptei. Președintele organizației din Dâmbovița este fostul liberal Gabriel Plăiașu

Data:

Share post:

Conferința județeană de alegeri la Forța Dreptei, organizația Dâmbovița, l-a desemnat, în urma voturilor, în funcția de președinte deputatul Gabriel Plăiașu.

Evenimentul a avut loc sâmbătă, la Cinematograful Independența din Târgoviște, în prezența președintelui Forța Dreptei, Ludovic Orban, fost premier și președinte PNL, alături de președinții USR și PMP Dâmbovița, Daniel Blaga și, respectiv, Liliana Nițu, reprezentând Alianța “Dreapta Unită”, sub care cele 3 formațiuni vor participa la alegerile europarlamentare.

Au mai fost prezenți: Violeta Alexandru – Liderul Parlamentarilor Forța Dreptei, Adrian Miuțescu – Vicepreședinte Forța Dreptei, Bogdan Glavan – Membru al Biroului Politic Național, Pușcaș Ionel – Președinte Forța Dreptei Sector 6.

Au participat peste 250 de delegați din 39 de organizații locale dâmbovițene.

”M-am apucat la vârsta asta să fac un alt partid. Să nu credeți că am luat-o razna, pur și simplu nu am găsit altă soluție. Timp de 34 de ani am crezut cu tărie și am acționat în sensul ăsta doar în valorile liberale și am acționat în sensul ăsta. Am activat în PNL jumătate din viață și m-am trezit că PNL a devenit peste noapte tot un PSD, mai nepriceput în ale șmecheriilor (…) PNL nu-i mai reprezintă pe oameni, a devenit o anexă a PSD-ului. (…) Nimeni nu-i respectă pe oamenii care muncesc și care respectă legea. Cei care au capacitatea să îndrepte România spre o direcție corectă au nevoie de o altă reprezentare politică”, a declarat, printre altele, Ludovic Orban la Târgoviște.

Articole similare

Schimbările de la Prefectura Olt, oficializate de Guvern

Ședința Guvernului României din 29 aprilie 2026 a adus modificări de substanță în structura administrativă a județului Olt....

Pericol în parcurile din Slatina: Un copil a ajuns la spital după ce s-a rănit grav într-un leagăn

Un incident șocant a avut loc miercuri după-amiază în parcul „Dumitru Dobrescu” din Slatina, unde un băiat a...

Prefect de la PNL şi subprefect USR, numiţi de Bolojan

Schimbări la Prefectura Olt. Guvernul Bolojan numeşte un nou prefect şi un nou subprefect. Potrivit unor surse, Ștefan Nicolae...

Ludovic Orban: PSD va pica între scaune în cazul alegerilor anticipate

Fostul lider PNL Ludovic Orban, consideră că, prin atitudinea sa, președintele României a încurajat PSD să-l atace pe...