A fost aprobat bugetul de venituri şi cheltuieli al Slatinei, pentru acest an. Ce investiţii îşi propune Primăria

Data:

Share post:

Bugetul local de venituri şi cheltuieli al municipiului Slatina a fost aprobat, la finalul săptămânii trecute, de consilierii locali.

Potrivit proiectului de hotărâre aprobat de aleşi, în acest an municipiul se bazează pe un total venituri de 431.326 mii lei, în timp ce cheltuielile preconizate ajung la 471.522 mii lei, deficitul fiind aşadar de 40.196 mii lei.

CITEŞTE ŞI: Oltul, între județele cu cele mai puține imobile vândute luna trecută

Veniturile din acest an se bazează pe 162.323 mii lei – cotele și sumele defalcate din impozitul pe venit, 58.500 mii lei – taxele și impozitele pe proprietate şi 74.952 mii lei – sumele primite de la Uniunea Europeană sau alte autorităţi.

În ceea ce priveşte cheltuielile, învăţământul primeşte 81.432 mii lei, transporturile -75.383 mii lei, asistenţa socială – 34.699 mii lei, iar cultura -23.510 mii lei.

13.695 mii lei merg la capitolul „Tranzacţii privind datoria publică şi împrumuturi”, iar 10.741 mii lei la Sănătate.

Investiţii

Principalele investiţii asumate de municipalitate, în acest an, vizează un proiect de simplificare a procedurilor și introducerea de instrumente electronice pentru cetățenii municipiului Slatina, dar şi digitalizarea fluxului de documente la nivelul Primăriei Municipiului Slatina.

Totodată, Primăria construieşte sala de sport la Școala Gimnazială „Vlaicu Vodă” şi finalizează reabilitarea Liceului Tehnologic „P.S. Aurelian”.

De asemenea, municipalitatea a prevăzut sume pentru a cofinanţa construirea și dotarea Complexului Sportiv – Stadion „1 Mai” Slatina, dar şi documentație demolare Stadion „1 Mai”.

Continuă şi în 2023 Programul pentru sprijinirea eficienței energetice a gestionării inteligente a energiei la blocurile de locuit din Slatina.

Sunt prevăzute fonduri pentru proiectare rețea alimentare cu apă, extindere și branșament gaze naturale, proiectare canalizare pentru obiectivul construire Creșă Mare pe bulevardul Constantin Brâncoveanu, nr. 4, proiect finanţat prin programul Ministerul Dezvoltării.

În ceea ce priveşte utilităţile, primăria are următoarele proiecte pe listă: modernizarea, eficientizarea, extinderera sistemului de iluminat public și reabilitarea instalațiilor electrice, extinderea/introducerea rețelei electrice, branșamente și rețele gaze naturale, extinderea pe străzile Nicolae Buică, Strada Regele Ferdinand, Strada Cotești, strada Profesor Victor Biltz, strada Regina Maria, pe strada Poenii, Etapa III.

În acest an, va începe proiectul de modernizare și extindere sediul administrativ al Primăriei Slatina, dar şi construirea de blocuri de locuințe pentru tineri, 20 unități locative, strada Cireașov, Etapa II.

Primăria va face, în acest an, drumul de legătură cu Zona Industrială dinspre Milcov, dar şi terenuri de sport în Cartier „Eugen Ionescu”.

Alte proiecte:

elaborare în format GIS a documentelor de amenajare a teritoriului și de planificare urbană;

e-Încărcare proiect de dezvoltare a infrastructurii de alimentare a vehiculelor cu energie electrică în municipiul Slatina;

modernizarea infrastructură rutieră existentă în Slatina (străzile Pitești, Oituz, Bulevardul Sfântul Constantin Brâncoveanu) – este vorba despre strada Oituz, singura rămasă nereabilitată;

sistem integrat de management al traficului și mobilității urbane și impunere a regulilor, siguranță și securitate;

realizare infrastructură pentru biciclete;

dezvoltarea unei rețele de stații de transport public local inteligente și automate (Intelli Bus Hub Net);

proiectare și execuție obiectiv reabilitare și modernizare stradă și casetare Canal Sopot;

reabilitarea străzilor Tudor Vladimirescu, Ionașcu, strada 13 Decembrie, Ecaterina Teodoroiu, Depozitelor, Artileriei, Constructorului, Dorobanți, Vederii, Panselelor, Silozului;

reabilitare infrastructură rutieră strada Recea;

achiziție mijloace de transport public – autobuze electrice 12 metri;

înnoirea parcului de vehicule prin achiziția de autobuze ecologice;

proiect integrat de mobilitate durabilă (componentele biciclete și vehicule electrice).

Articole similare

Începe sezonul estival la Plaja Olt. Care sunt tarifele

Începând de mâine se dă startul sezonului estival la Plaja Olt. Programul de funcționare va fi de luni...

A fost deschis un spațiu pentru colectarea deșeurilor de medicamente, la Spitalul Județean Slatina

Deșeurile de medicamente rezultate de la populație pot fi predate în locația special amenajată din incinta Spitalului Județean...

Bărbat mort la locul de muncă. A fost lovit de un TIR

Un bărbat de 52 de ani a murit, astăzi, după ce a fost acroşat de un TIR în...

TEST ONLINE | La ce riscuri vă expuneţi în funcţie de cât alcool consumaţi

Institutul Naţional de Statistică organizează în această perioadă Săptămâna Naţională a Testării AUDIT. Astfel, în intervalul 17-23 iunie,...