A murit bărbatul de 74 de ani, rănit în accidentul de la Podul Olt. Şoferul vinovat, în arest preventiv

Data:

Share post:

Bărbatul în vârstă de 74 de ani, implicat în accidentul rutier petrecut luni, la Podul Olt, de la Slatina, a decedat, noaptea trecută la Spitalul Slatina. Anterior, la scurtă vreme după producerea evenimentului rutier, a murit şi soţia sa, în vârstă de 73 de ani, care se afla cu el în autoturism. Maşina în care se aflau cei doi soţi a fost lovită frontal de un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 29 de ani, din Slatina. Acesta nu avea permis şi era drogat, fiind între timp arestat preventiv.

Potrivit medicului Emilian Postelnicu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Slatina, bărbatul în vârstă de 74 de ani a murit la ora 1.10

Tânărul în vârstă de 29 de ani, din Slatina care a provocat accidentul rutier, în zona Podului Olt din Slatina a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Decizia a fost luată, joi, de magistraţii Judecătoriei Balş.

El avea permisul de conducere suspendat, iar în urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ, însă în urma testării cu aparatul Drugtest, acesta a indicat prezența a două substanțe psihoactive, respectiv T2B OPI și T3B AMP.

Articole similare

Schimbările de la Prefectura Olt, oficializate de Guvern

Ședința Guvernului României din 29 aprilie 2026 a adus modificări de substanță în structura administrativă a județului Olt....

Pericol în parcurile din Slatina: Un copil a ajuns la spital după ce s-a rănit grav într-un leagăn

Un incident șocant a avut loc miercuri după-amiază în parcul „Dumitru Dobrescu” din Slatina, unde un băiat a...

Prefect de la PNL şi subprefect USR, numiţi de Bolojan

Schimbări la Prefectura Olt. Guvernul Bolojan numeşte un nou prefect şi un nou subprefect. Potrivit unor surse, Ștefan Nicolae...

Ludovic Orban: PSD va pica între scaune în cazul alegerilor anticipate

Fostul lider PNL Ludovic Orban, consideră că, prin atitudinea sa, președintele României a încurajat PSD să-l atace pe...