Accident GRAV, în judeţul Olt: O femeie a murit după ce un limitator de înălţime a căzut pe autoturismul în care se afla

Data:

Share post:

O femeie în vârstă de 66 de ani a murit, marţi, după ce un limitator de înălţime a fost agăţat de un camion şi s-a prăbuşit pe autoturismul din spatele său, în care aceasta se afla.

La faţa locului au intervenit pompierii ISU din cadrul Stației Stoenești, Detașamentului Caracal și Detașamentului Slatina, cu două autospeciale de stingere, prevăzute cu accesorii pentru descarcerare, două echipaje SMURD, o autospecială pentru descarcerare, o autospecială pentru descarcerări grele și o autospecială pentru primă intervenție.

„Persoana aflată în stop cardio-respirator, în vârstă de 66 de ani, a fost declarată decedată. La spital vor mai fi transportați doi bărbați, în vârstă de 18 și 42 de ani”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu.

Accidentul s-a petrecut pe drumul naţional DN 6, în zona localităţii Dăneasa, după ce un camion a lovit un limitator de înălţime, care s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în spatele său

Potrivit Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române, în zona localității Dăneasa, județul Olt, un autocamion a lovit un limitator de înălțime, care s-a prăbușit peste un autoturism aflat în spatele său.

Circulația rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers.

Articole similare

Eșecul noii conduceri CAO: Raportul care desființează promisiunea lui De Mezzo privind apa potabilă în Slatina

Promisiunile electorale din campaniile primarului Mario De Mezzo, care și-a asumat ca obiectiv central transformarea apei de la...

O tânără din Corabia, care susţinea că este hărţuită de un profesor, și-a fabricat singură probele. Ea a fost pusă sub urmărire penală

Un caz care a generat o presiune publică uriașă în orașul Corabia a luat o turnură neașteptată. Ceea...

Slatina ar putea reveni la impozite normale: Consilierii PSD au iniţiat o hotărâre pentru a tăia cota de 49%

Consilierii locali ai PSD Slatina au depus un proiect de hotărâre și au solicitat convocarea unei ședințe extraordinare...

Slatina sub alertă: Prefectul Emil Albotă impune măsuri drastice pe strada Grădiște după alunecarea de teren

Situația de urgență provocată de instabilitatea versantului pe strada Grădiște din municipiul Slatina a intrat într-o nouă fază...