Accident rutier mortal, petrecut pe DN 65, în zona Scorniceşti. Care e numărul victimelor (VIDEO)

Data:

Share post:

Un grav accident rutier s-a produs, marţi seara, pe drumul naţional DN 65, în zona oraşului Scorniceşti.

Potrivit primelor informaţii, în evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme, în care s-ar fi aflat şase persoane, iar patru persoane ar fi murit.

La faţa locului intervin echipaje de la ISJ, Ambulanţă, dar şi poliţişti.

„La fața locului acționează patru echipaje SMURD, o autospecială pentru victime multiple, o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere prevăzute cu accesorii pentru descarcerare și două autospeciale pentru primă intervenție și patru echipaje de la Serviciul de Ambulanță Olt”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu.

Traficul este blocat.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN 65 Pitești –Slatina, localitatea Jitaru, județul Olt, s-a produs un accident rutier, în care au fost implicate 2 autoturisme. Circulația rutieră este blocată pe ambele sensuri de mers, valorile de trafic fiind în creștere. Se estimează reluarea circulației în 45-60 de minute„, transmite Poliţia Română.

-ştire în curs de actualizare-

 

Articole similare

Viteză „de avion“ pe Drumul Expres: 217 km/h și permis suspendat

Un tânăr din comuna Godeni, judeţul Argeş, a rămas fără permisul de conducere şi a primit o amendă...

Agresiune sângeroasă la Caracal: Un tânăr de 25 de ani a ajuns în arest după un conflict spontan

Un tânăr în vârstă de 25 de ani, din Fărcaşele, a fost reţinut de poliţişti după l-a bătut...

Restricții pe DJ 653: Drumul se închide la Radomirești pentru modernizarea căii ferate

Conducătorii auto care tranzitează sudul județului Olt trebuie să își planifice cu atenție deplasările în perioada următoare. Traficul...

Nicușor Dan, declarații incendiare despre Laura Codruța Kövesi: „Aș înclina să cred că s-au făcut abuzuri”

O nouă dezbatere privind integritatea sistemului judiciar din perioada în care Laura Codruța Kövesi a condus DNA și...