Ajutor de milioane de euro pentru cultivatorii de usturoi

Data:

Share post:

Guvernul a aprobat astăzi schema de ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a producţiei de usturoi. 

Potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Agriculturii schema se va aplica pe întreg teritoriul României în anul 2023, iar impactul bugetar este de 29.700.000 de lei, reprezentând echivalentul a maxim 6.001.200 de euro.

”Continuăm acest Program demarat în anul 2019, care şi-a dovedit din plin utilitatea asigurând o producţie calitativă şi cantitativă de usturoi românesc pentru consum. Iată că oferim predictibilitatea de care este nevoie pentru stabilitatea producătorilor şi pentru asigurarea accesului consumatorilor la produsele româneşti, obţinute prin munca fermierilor noştri”, a declarat ministrul Petre Daea.

Beneficiarii pot fi producători agricoli persoane fizice, producători agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, producători agricoli persoane juridice.

Pentru a obţine sprijinul financiar, beneficiarii trebuie să utilizeze o suprafaţă cultivată cu usturoi de minim 3.000 mp şi să obţină o producţie de minim 3 kg usturoi/10 mp. Cuantumul maxim al ajutorului este de 3.000 euro/ha şi se acordă proporţional cu suprafaţa efectiv cultivată.

Depunerea cererilor se va realiza până la data de 31 mai inclusiv, iar valorificarea producţiei se va face în perioada 1 iunie – 21 noiembrie inclusiv.

Documentele justificative, respectiv copia rapoartelor fiscale de închidere zilnică/factura/fila/filele din carnetul de comercializare, se vor depune până la data de 29 noiembrie inclusiv.

Articole similare

Poliţistul reținut de DNA, fiul unui lider PNL Olt. Tatăl ofițerului Georgescu, fost candidat cu trecut penal, poze cu Ştirbu şi Ciucă

Tatăl polițistului SICE Olt săltat de DNA Craiova, Iulian Alexandru Georgescu, este fruntaş PNL şi chiar a candidat...

Subcomisar din IPJ Olt, reținut de DNA: Ar fi pretins mită pentru a interveni pe lângă un magistrat

Un ofiţer din cadrul IPJ Olt – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice (SICE) a fost reţinut de...

Olt: 30 de milioane de euro pentru drumuri. 125 km de asfalt nou în 2026

Consiliul Județean Olt a aprobat bugetul pentru anul 2026, stabilind o strategie clară pentru modernizarea județului. Una dintre...

Peste 100 mc de material lemnos confiscați la Oboga și Vulpeni, în judeţul Olt

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au desfășurat o amplă acțiune de control pentru combaterea delictelor...