Alegeri 2024 | Consilierii PSD Slatina şi-au preluat mandatele

Data:

Share post:

Consilierii locali ai PSD Slatina şi-au ridicat, luni, mandatele pentru legislativul 2024-2028.

PSD Slatina a câştigat alegerile pentru legislativul local, obţinând cel mai mare număr de mandate – 10.

„Am venit pentru a ridica mandatele de consilieri locali, câştigate în urma alegerilor din 9 iunie. Vreau să le mulţumesc tuturor slătinenilor care ne-au votat în număr de peste 12.500. Asta înseamnă că noi am câştigat majoritatea în Consiliul Local, datorită dumnealor şi a încrederii pe care au avut-o în noi. Urmează să trecem la treabă, să continuăm ceea ce am început şi să venim cu alte proiecte mult mai bune şi mult mai vizibile, în acest oraş”, a declarat Emil Popa, consilier local şi secretar general al PSD Slatina.

La rândul său, Cristian Cismaru i-a asigurat pe votanţi că grupul PSD va veghea la îndeplinirea proiectelor pentru Slatina.

„În primul rând, vreau să le mulţumesc tuturor slătinenilor care ne-au votat şi ne-au acordat încrederea pentru acest mandat de patru ani. De asemenea, vreau să le mulţumesc şi celor care nu ne-au votat şi să-i asigur pe toţi slătinenii că noi vom fi vocea dânşilor în Consiliul Local, noi vom urmări îndeaproape ca toate doleanţele dânşilor şi toate proiectele pe care actualul primar şi le-a asumat să se realizeze, dar şi proiectele propuse de noi, pentru care o parte dintre cetăţenii municipiului ne-au votat. Vom munci pentru Slatina, astfel încât peste patru ani, indiferent de culoarea politică, cetăţenii să vină şi să ne strângă mâna, că ne-am făcut treaba, strict în folosul dânşilor”, a declarat Cismaru.

social democraţii care vor face parte şi din nouă legislativ sunt următorii: Gigi-Ernes Vîlceleanu, Emil-Costin Popa, Mirel-Alexandru Berechet, Ştefan Văduva, Ion-Adrian Bărbulete, Marius Perianu, Gabriela Şerban, Constantin-Cristian Cismaru, Silviu-Mihai Cîrloganu, Violeta-Cristina Ilie.

„Suntem câştigătorii Consiliului Local, PSD a obţinut cel mai mare număr de mandate de consilier şi anume 10 consilieri locali, care vor reprezenta slătinenii şi vom încerca să ducem la îndeplinire tot ce ne-am propus faţă de oameni. Pe această cale, le mulţumim din suflet că şi-a exercitat dreptul la vot, că ne-au votat şi le mulţumesc şi celor care nu ne-au votat. Ne dorim ca în aceşti patru ani să facem lucruri frumoase pentru slătineni, cu realizări”, a declarat Gigi Vîlceleanu, viceprimarul în funcţie al Slatinei.

Articole similare

Accident rutier pe Drumul Expres DEx12: Trafic restricționat pe sensul spre Pitești

Un accident rutier s-a produs, în această seară, pe Drumul Expres DEx12 în această după-amiază, în zona localității...

Nicolae Badea solicită dobândă de peste 100.000 de euro pentru împrumuturile acordate clubului Dinamo

Nicolae Badea și-a văzut recunoscute împrumuturile acordate clubului, inclusiv dobânzile, în timp ce statul român a pierdut dreptul...

Haos pe strada Sergent Major Dorobanțu: Slatina se sparge din nou pentru că „băieții” au uitat să monteze vanele

Locuitorii de pe strada Sergent Major Dorobanțu din Slatina trăiesc un deja-vu de coșmar. Deși artera a fost...

Schema fragmentării: Cum s-au cheltuit 440.000 lei pe stâlpi, vele şi umbrele în Slatina

O analiză a contractelor atribuite în anul 2025 scoate la iveală un mecanism financiar extrem de bine pus...