Autorităţile din judeţul Cluj au activat, luni, Plan Roşu de Intervenţie, după ce 12 muncitori de la o fabrică de mobilă din Câmpia Turzii s-au intoxicat cu o substanţă de curăţare.
IGSU a precizat că este vorba despre o posibilă intoxicaţie cu o substanţă de curăţare, la o societate comercială de prelucrare a mobilei.
”La nivelul dispeceratului Integrat ISU-SAJ a fost primită o solicitare de la un operator economic situat pe strada Laminoriştilor din municipiul Câmpia Turzii, care a anunţat faptul că 12 persoane s-ar fi intoxicat cu o substanţă”, a transmis, luni, ISU Cluj.
Sursa citată a precizat că toate cele 12 persoane sunt conştiente şi cooperante, acuzând stare de rău. ”Astfel, a fost activat Planul Roşu de intervenţie. Spaţiul unde aceste persoane lucrau a fost deja ventilat”, a mai transmis sursa citată.
La misiune iau parte o autospecială cu apă şi spumă, 2 ambulanţe SMURD şi 3 echipaje SAJ.